Leonardo DiCaprio s-a resemnat cu ideea căsătoriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leonardo DiCaprio s-a resemnat cu ideea căsătoriei

Monden 06 Decembrie 2010 / 00:00 494 accesări

Actorul american pare să fi trecut peste toate temerile sale cu privire la căsătorie şi este pe cale să facă pasul cel mare. Nu numai că are de gând să se însoare, dar se va converti la iudaism pentru a se putea căsători cu iubita sa, fotomodelul israelian Bar Refaeli. Leonardo DiCaprio, în vârstă de 36 de ani, catolic nepracticant, a făcut mai multe călătorii în Ţara Sfântă în ultimii cinci ani care l-au adus mai aproape de dorinţa de a se converti. “Interesul subit pe care îl are pentru Israel, pentru cultura şi religia iudaică este un semn clar că are de gând să se însoare”, afirmă o sursă din anturajul actorului.

Leonardo DiCaprio şi Bar Refaeli s-au întâlnit în 2005 la o petrecere organizată la Las Vegas de trupa U2. Actorul american tocmai se despărţise de un alt fotomodel celebru, brazilianca Gisele Bundchen, după o relaţie de şase ani. În ultima vreme zvonurile despre iminenta nuntă a celor doi s-au înmulţit, după ce Leonardo DiCaprio a cerut-o de nevastă pe Bar Refaeli, fiind celebrată logodna lor. În prezent, actorul se află, din nou, în Israel, iar principala sa plăcere este să viziteze Oraşul Vechi de la Ierusalim alături de un ghid. Actorul petrece ore întregi pe zi explorând locaţii religioase. Acest hobby al actorului este foarte pe placul familiei lui Bar Refaeli, care este una tradiţionalistă. Bar Refaeli, în vârstă de 25 de ani, este divorţată după ce a încheiat o căsătorie de convenienţă pentru a scăpa de serviciul militar de trei ani, altfel obligatoriu în Israel.

Taguri articol


12