Pentru graficianul constănţean Leonte Năstase, toamna culturală a început cu dreptul. După participări la două festivaluri umoristice, la Câmpulung Muscel şi Voluntari, încununate cu două distincţii importante - Premiul al II-lea şi titlul de „caricaturist de nota 10” - sfârşitul lunii septembrie şi prima zi a lui octombrie îl găsesc la Brăila. De această dată, în calitate de membru al juriului Salonului Internaţional de Caricatură.
Misiunea caricaturistului constănţean nu a fost uşoară, acesta având de ales cele mai bune lucrări din cele 558 înscrise în concursul cu tema „Doc + tori şi pacienţi”. Lucrările au fost realizate de 185 de caricaturişti din 45 de ţări. Din componenţa celei de-a VI-a ediţii a Salonului Internaţional de Caricatură, deschis la Promenada Mall Brăila, au mai făcut parte scriitorul şi criticul de artă Tudor Octavian şi caricaturiştii Mihai Stănescu, Ion Barbu şi Costel Pătrăşcan.
Salonul al cărui palmares a fost făcut public, vineri seară, cu prilejul vernisării amplei expoziţii, se încheie în această sâmbătă, cu o plimbare pe Dunăre.