Primele tranzacţii de ieri din piaţa interbancară locală au fost operate la 4,2475 - 4,2500 lei/euro, paritate foarte apropiată de ultimele cotaţii de miercuri, de 4,2475 - 4,2495 lei/euro. În prima oră, cursul a scăzut pentru scurt timp la 4,2450 - 4,2470 lei/euro, însă cererea comercială de euro a ridicat cotaţiile peste nivelul de 4,2500 lei/euro. La jumătatea zilei, euro era cotat la 4,2520 - 4,2540 lei/euro, iar ultimele operaţiuni au fost realizate la 4,2530 - 4,2550 lei/euro, respectiv cu 0,55 bani mai sus decît paritatea de la închiderea sesiunii anterioare. Potrivit dealerilor, deprecierea leului a fost determinată atît de cererea comercială ridicată de euro, cît şi de tendinţa descendentă a valutelor din regiune, unde zlotul şi forintul sînt în scădere cu 1% şi, respectiv, 0,7%. Dobînzile practicate ieri dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au variat între 7,75% şi 8,25%, în scădere uşoară comparativ cu randamentele de miercuri, care au fost cuprinse între 8,19% şi 8,69%. Ulterior, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că va steriliza excesul de lichiditate, dobînzile au revenit la nivelurile de miercuri. Banca centrală a atras de la şapte bănci comerciale 1,71 miliarde lei, pînă pe 14 septembrie, printr-o operaţiune reverse repo, după ce, luni, a împrumutat instituţiile de credit cu 8,38 miliarde lei. Sumele tranzacţionate prin cele două operaţiuni au scadenţa programată luni, 14 septembrie. Pe de altă parte, dobînzile practicate pentru scadenţa la o săptămînă au scăzut foarte uşor, la 8,27% - 8,77%, după ce miercuri au variat între 8,37% - 8,87%.