Leul a încheiat în uşoară creştere o şedinţă interbancară agitată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul a încheiat în uşoară creştere o şedinţă interbancară agitată

Economie 25 Octombrie 2006 / 00:00 558 accesări

Moneda naţională a recuperat, în partea a doua a zilei, pierderea suferită în faţa euro în debutul şedinţei de ieri, într-o piaţă cu volume mari şi ordine agresive atît la cumpărare, cît şi la vînzare. Ultimele transferuri ale zilei au fost operate la 3,5320 - 3,5360 lei/euro, în scădere cu 0,3 bani faţă de nivelul de la închiderea de luni. La deschidere, băncile au cotat euro la 3,5350 - 3,5380 lei, dar investitorii străini au emis ordine agresive de cumpărare în prima parte a şedinţei, astfel că raportul de schimb a urcat rapid la 3,5470 - 3,5500 lei/euro, nivelul maxim al zilei.

Cumpărările de valută şi-au găsit apoi contrapartida la vînzare şi cotaţia a revenit spre valoarea de la deschidere, în contextul unor volume mari de tranzacţionare. Dealerii au afirmat că mişcarea a fost întîlnită şi în cazul monedelor din regiune, întrucît unii jucători străini şi-au revizuit poziţiile pe piaţă, înainte de întîlnirea Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite de miercuri. BNR a calculat un curs de referinţă de 3,5359 lei pentru un euro, cu 0,6 bani peste nivelul raportului de luni. Moneda americană a cîştigat un ban, urcînd la 2,8188 lei. Pe piaţa monetară, dobînzile pentru depozitele pe o zi (overnight) au revenit în intervalul 8,25 - 9%, odată cu începutul unei noi perioade de rezervă.



12