Moneda naţională a pierdut 0,87 bani în faţa monedei unice europene, Banca Naţională a României (BNR) anunţînd, ieri, un curs de referinţă de 3,6436 lei pentru un euro. Leul a deschis şedinţa de tranzacţionare la nivelul înregistrat la închiderea de miercuri, iar apoi a început să se aprecieze uşor, dar nu a avut forţa necesară să se menţină pe această direcţie fără să fie ajutat de oferta locală, spun dealerii. Primele transferuri s-au realizat la 3,64-3,6450 lei/euro, după ce, la închiderea şedinţei de miercuri, cursul era cotat între 3,6410 şi 3,6460 lei/euro.După deschiderea de ieri, cursul a scăzut la 3,6330-3,6350 lei/euro, iar în jurul orei 10:35 a urcat uşor, la 3,6335-3,6370 lei/euro. Pe de altă parte, dolarul american a pierdut 1,03 bani faţă de leu, BNR calculînd o referinţă de 2,4920 lei/dolar. Pe piaţa monetară, dobînzile la depozitele cu scadenţa la o zi şi la o săptămnână se plasează la 10-11%. Moneda naţională a închis şedinţa la acelaşi nivel cu cel din ziua precedentă, într-o şedinţă de tranzacţionare foarte liniştită, în care schimburile au avut valori extrem de reduse. Cursul de schimb atinsese 3,6410-3,6460 lei/euro la închidere. Pe piaţa monetară, dobînzile la depozitele cu scadenţa la o zi se plasează la 9,5-10%, iar cele la o săptămînă, la 10-11%.