Leul s-a depreciat puternic, în şedinţa interbancară de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs în creştere cu 4,74 bani, de 4,3794 lei/euro, un maxim al ultimelor şapte săptămâni. Şi referinţa pentru dolar a crescut, cu 4 bani, de la 3,3337 la 3,3737 lei. Tot vineri, cursul pentru francul elveţian a urcat la 3,5336 lei, un maxim al lunii. În regiune, valutele vecine au consemnat deprecieri chiar mai pronunţate decât leul, de până la 0,8%, pe fondul aversiunii jucătorilor străini faţă de activele cu grad ridicat de risc. Potrivit dealerilor băncilor din România, sentimentul negativ din piaţă se conturează încă de la finele săptămânii trecute, când datele despre industria manufacturieră din China au fost sub aşteptări. (P.N.)