Leul a cîştigat, ieri, 0,22% în faţa monedei europene pînă la 3,3360 lei/euro, pe o piaţă lipsită de mişcări semnificative înaintea anunţării deciziilor de politică monetară ale boardului băncii centrale, susţin dealerii. Leul era cotat, în debutul şedinţei, la 3,3420-3,3440 lei/euro, după care a cîştigat treptat teren pînă la nivelul maxim de 3,3300-3,3350 lei/euro. Aprecierea leului s-a dovedit a nu fi una de durată, astfel că, după prînz, cotaţiile din piaţă au revenit spre nivelul de deschidere, iar în jurul orei 14:00, euro se tranzacţiona cu 3,3380-3,3410 lei. \"Piaţa este foarte liniştită înainte de anunţarea deciziei BNR. O majorare a dobînzii ar putea avea un impact asupra cursului de schimb, însă depinde cu cît va fi majorată dobînda\", a spus dealerul şef al ABN Amro Bank România, Dragoş Balaci. Astfel, o majorare cu 0,25 puncte procentuale ar avea un impact redus în piaţă, în timp ce o eventuală urcare a dobînzii cheie a băncii centrale cu 0,50 puncte la 7,5% ar putea avea drept efect aprecierea leului cu doi bani, a arătat Balaci. Cursul afişat, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), de 3,3360 lei/euro, descrie o apreciere a monedei naţionale cu 0,22% faţă de euro, de la 3,3433 lei/euro, cît era marţi.
Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a menţinut, în prima parte a zilei, la cotaţii apropiate de minimul istoric - între 1,4423 la 1,4368 dolari/euro, iar în jurul orei 14:25, ora României, moneda americană era cotată la 1,4446 dolari/euro. Jucătorii de pe pieţele internaţionale aşteaptă decizia băncii centrale americane - Federal Reserve - cu privire la dobînda de politică monetară, cei mai mulţi analişti estimînd o reducere a acesteia cu 0,25 puncte procentuale pînă la 4,5%. Cursul afişat, ieri, de banca centrală arată o apreciere a monedei naţionale cu peste un ban (0,6%) faţă de dolar, de la 2,3233 lei/dolar, cît era marţi, la 2,3094 lei/dolar. Moneda europeană a înregistrat un nou record istoric faţă de dolarul american, fiind cotată, pe pieţe bursiere din Asia, cu 1,4444 dolari. Precedentul record fusese stabilit marţi, în timpul tranzacţiilor de la bursa din New York, moneda unică europeană fiind cotată la 1,4441 dolari. Brokerii se aşteaptă acum la o nouă scădere a dobânzilor bancare în SUA. Banca centrală a afişat, în prima parte a zilei de ieri, un nivel al dobînzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 7,07% pe an, faţă de 7,08% cît era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobînda a crescut uşor la 7,70% pe an, de la 7,63% pe an cît era marţi. Dobînzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) în lei se menţineau, în prima parte a zilei de ieri, la 7-7,5% pe an, peste dobînda cheie a BNR, de 7%. \"Dobînzile reflectă aşteptările pieţei privind o eventuală majorare a dobînzii de către BNR\", a menţionat Balaci.