Leul face valuri, deşi ţara e în derivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul face valuri, deşi ţara e în derivă

Eveniment 25 Martie 2011 / 00:00 677 accesări

LEUL, CEL MAI BUN DINTRE 170 DE VALUTE. „Aprecierea leului, la cel mai ridicat nivel din ultimul an, este determinată de piaţă şi corespunde fundamentelor economice, contribuind astfel la controlarea inflaţiei”, susţine viceguvernatorul BNR Cristian Popa, care precizează însă că banca centrală rămâne preocupată şi de o posibilă instabilitate excesivă a cursului de schimb. De la începutul anului şi până în prezent, leul a înregistrat cea mai bună performanţă în faţa euro şi dolarului, dintre 170 de valute analizate. Faţă de euro, leul a câştigat 4%, iar faţă de dolar, moneda naţională s-a apreciat cu aproape 10%. „Aprecierea mai mare faţă de dolar ar trebui să funcţioneze ca o ancoră pentru aşteptările legate de inflaţie, rezultate din creşterea preţurilor mondiale ale petrolului şi carburanţilor”, a mai spus Popa.

ATENŢIE LA SPECULATORI. Analiştii avertizează însă că, deşi evoluţia leului este bună pentru temperarea inflaţiei, interesul speculatorilor ar putea împinge cotaţiile monedei naţionale „prea departe şi prea repede”. Să ne aducem aminte că state puternice, ca Polonia, luptă împotriva unei aprecieri susţinute a zlotului, tocmai pentru a îi ajuta pe exportatori să câştige şi pentru a face nerentabile importurile de produse agro-alimentare, fapt care le dă o şansă agricultorilor polonezi. Modelul a fost urmat şi în Ungaria, China sau Cehia. „Leul s-ar putea aprecia la 4,05 lei/euro în condiţiile în care BNR se simte mai confortabil în privinţa aprecierii monedei, având în vedere riscurile inflaţioniste în creştere. În februarie, inflaţia a crescut la 7,6%, de la 7% în ianuarie, iar această majorare ar trebui privită în raport cu o anumită înăsprire a condiţiilor monetare, cu excepţia dobânzii de politică monetară”, spun analiştii Societe Generale din Londra, a căror atenţie a fost captată de evoluţia atipică a leului.

Taguri articol


12