Leul iese din tendinţa regională şi pierde peste un ban în raport cu euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul iese din tendinţa regională şi pierde peste un ban în raport cu euro

Economie 01 Septembrie 2007 / 00:00 637 accesări

Moneda naţională s-a depreciat, ieri, cu 0,38% faţă de euro pînă la 3,2719 lei/euro, ca urmare a cumpărărilor mari de valută, contrar evoluţiei celorlalte monede din regiune, susţin dealerii. \"Leul s-a depreciat destul de puternic de la nivelul de nici 3,25 lei/euro de dimineaţă, la peste 3,27 lei/euro, la prînz. De această dată, evoluţia leului nu prea a fost corelată de mişcarea zlotului sau a forintului, iar ordinele cred că au fost şi de natură comercială, nu doar speculativă\", a spus dealerul Băncii Comerciale Carpatica, Florin Constantinescu. Cursul afişat, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), de 3,2719 lei/euro, descrie o depreciere a monedei naţionale cu 124 de lei vechi (0,38%) faţă de euro, de la 3,2595 lei/euro, cît era joi. După deschiderea şedinţei, leul s-a întărit uşor la 3,2470 lei/euro, după care a pierdut teren pînă la 3,2720-3,2730 lei/euro.

“În august, leul şi-a mai pierdut din greutate comparativ cu aprecierea pe care a înregistrat-o în lunile precedente. Ne-am întors cumva la nivelul la care ne aflam la sfîrşitul lunii mai, începutul lui iunie. Această evoluţie oscilantă se datorează speculatorilor. Leul s-a apreciat pe baza optimismului generalizat la nivel global. Acum riscul la nivel global este reevaluat”, a declarat economistul ABN Amro, Radu Crăciun. Cursul afişat, ieri, de BNR arată o depreciere a monedei naţionale cu 7 lei vechi (0,03%) faţă de dolar, de la 2,3927 lei/dolar, cît era joi, la 2,3934 lei/dolar. Banca centrală a afişat, în prima parte a zilei de ieri, un nivel al dobînzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 5,13% pe an, faţă de 5% pe an, cît era în ziua precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobînda a crescut la 6,13% pe an, de la 6,06% pe an, cît era joi. Dobînzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) în lei se menţin la un nivel relativ scăzut de 5,5-6% pe an, ca urmare a nivelului ridicat al lichidităţii din piaţă, iar băncile aşteaptă licitaţia de luni organizată de BNR pentru depozitele pe două săptămîni.

Taguri articol


12