Leul începe săptămîna cu o tendinţă de depreciere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul începe săptămîna cu o tendinţă de depreciere

Economie 07 Iulie 2009 / 00:00 480 accesări

Moneda naţională a început săptămîna cu o tendinţă de depreciere, în ton cu valutele din regiune, iar cursul de schimb a urcat constant după deschiderea şedinţei, ajungînd la 4,2120-4,2140 lei/euro, în jurul orei 10:00. Primele tranzacţii au fost realizate la 4,2070 - 4,2100 lei/euro, peste cotaţiile de la finalul şedinţei de vineri, de 4,2025 - 4,2060 lei/euro. Ulterior, cursul a urcat în mod constant, iar în jurul orei 10:00, euro era cotat la 4,2120 - 4,2140 lei/euro. Cotaţiile s-au menţinut în jurul acestui nivel pînă la jumătatea şedinţei, iar la ora 13:00, euro a fost cotat la 4,2110 - 4,2120 lei/euro. În jurul orei 16:30, tranzacţiile se perfectau la 4,2060 - 4,2080 lei/euro, peste cotaţiile de la finalul şedinţei de vineri, de 4,2025 - 4,2060 lei/euro, dar aproape de cele de la deschidere. Ca urmare a deprecierii din prima parte a şedinţei, evoluţie corelată cu valutele din regiune, Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,2114 lei/euro, cu 0,78 bani peste nivelul de vineri, de 4,2036 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs de 3,0263 lei/dolar, în creştere cu 2,32 bani faţă de nivelul de vineri, de 3,0031 lei/dolar. BNR a realizat, ieri, o operaţiune de tip repo (infuzie temporară de lichiditate în contul preluării de titluri de stat - n.r.), prin intermediul căreia a injectat în piaţă 4,25 miliarde de lei, la o dobîndă de 9% pe an, egală cu rata de politică monetară. Operaţiunea, în cadrul căreia au obţinut lichidităţi 14 bănci, are scadenţa peste o lună, respectiv pe 6 august. Băncile comerciale au afişat, ieri, dobînzi de 8,97 - 9,47% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, similare cu cele de vineri, şi de 9 - 9,5% pentru plasamentele la o săptămînă, faţă de nivelurile de vineri, de 8,99 - 9,49%.

Taguri articol


12