Volatilitatea leului a atins ieri cote alarmante pentru a şasea zi bancară, consecutiv, de la începutul noului an, atingînd un nou maxim istoric de depreciere în raport cu euro, la nivelul de 4,2684 unităţi/euro, potrivit cotaţiei BNR. Moneda naţională a fost însă şi mai slabă faţă de euro, pe parcursul zilei, pe piaţa interbancară, unde tranzacţiile de schimb au atins şi parităţi de peste 4,3 lei/euro. Minimul zilei de ieri în şedinţa interbancară a fost cotaţia de 4,2470 lei/euro - la deschidere, iar maximul a fost consemnat la închidere, prin cotaţia de 4,3300 lei/euro. Reamintim că euro a fost introdus pe piaţa românească în anul 1999, iar primul curs de referinţă afişat de banca centrală a fost de 1,3062 lei/euro. Cea mai apreciată cotaţie a leului faţă de euro a fost cea din 2 iulie 2007, cînd BNR a calculat nivelul de 3,1112 lei pentru un euro. Cea mai depreciată cotaţie a fost cea din 6 ianuarie 2004, cînd BNR a publicat un curs de 4,1438 lei/euro, dar care a fost detronat pentru prima oară pe 9 ianuarie 2009, prin cotaţia de 4,2127 lei pentru un euro şi ulterior, ieri, prin 4,2684 lei/euro. După cum arată evoluţia monedei naţionale din săptămîna precedentă, BNR nu se implică încă în sprijinul leului, pentru că planul anticriză al Guvernului întîrzie, iar sprijinirea în van a leului ar însemna cheltuirea în van de valută din rezervă. Efectul negativ al leului slab se va regăsi, în prima săptămînă din februarie, în preţuri cu pînă la 20% mai mari la alimentele de bază (carne, lactate, legume-fructe, ulei şi zahăr), în facturi majorate cu cel puţin 10% (echivalînd cu devalorizarea monedei naţionale în 2009) şi rate mai costisitoare la creditele în euro şi leasing. Extinzînd analiza pesimistă, se poate spune că vor avea de suferit în continuare drastic şi sectoare ale economiei precum importul şi exportul, construcţiile şi imobiliarele, transportul, dar şi alte domenii pentru care numitorul comun vor fi tot scumpirile. Analiştii bancari au estimat că dacă leul se va duce la vale şi mai mult, iar un euro va ajunge să se tranzacţionaze pentru 5 lei, atunci instituţiile de credit din România vor avea mari probleme cu recuperarea ratelor la împrumuturi, pentru că populaţia nu va putea să facă faţă unui atît de mare risc valutar şi va trebui să suporte pierderi pentru care salariile nu sînt adecvate.