CURSUL, SUB CONTROL „Am renunţat să mai iau masa în oraş, pentru că invariabil cineva venea şi mă întreba - Domnu’ guvernator, cât va fi cursul mâine?”, spune şeful Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. Evident, nu are cum să ştie asta, dar un lucru e sigur - când cursul o ia la vale, banca centrală este acolo. A demonstrat asta din plin, în ultimele două luni, intervenind prompt în piaţă şi vânzând euro, pentru a tempera deprecierea monedei naţionale. Au fost chiar zile întregi în care BNR a fost singurul jucător care s-a opus scăderii leului. În prezent, potrivit manualului de economie, în România se foloseşte un regim „IT Lite” - se ţinteşte inflaţia (inflation targeting, adică IT), dar se menţine şi un regim de variaţie controlată a cursului de schimb. „La începutul anilor 2000, majoritatea regimurilor de curs fix din Europa Centrală şi de Est fuseseră abandonate (Polonia, Cehia, Ungaria), ţintirea inflaţiei devenind opţiunea principală a statelor mai mari. Economiile mici, deschise şi vulnerabile la şocurile cursului de schimb, se temeau de flotarea valutelor. Întrebarea esenţială era: ce abordare trebuie adoptată în cazul unor fluctuaţii ample ale cursului? România a adoptat ţintirea inflaţiei în 2005, iar tranziţia de la o strategie monetară la alta a fost lină. Nu am eliminat însă variaţia controlată a leului”, spune Mugur Isărescu.

PERICOLUL CAPITALULUI STRĂIN Motivele care au stat la baza alegerii strategiei „IT Lite” sunt diverse - piaţa valutară românească avea o adâncime redusă, creditul în valută era în expansiune iar intrările de capital străin s-au concentrat într-un interval scurt (2004 - 2008) şi au pus presiune mare pe curs. România a riscat chiar să contracteze „boala olandeză” (deindustrializare a economiei, din cauza aprecierii masive a monedei locale - n.r.). „În perioada post-criză, chiar şi băncile centrale cu un angajament puternic faţă de flotarea liberă au fost nevoite să accepte intervenţii în piaţa valutară. În contextul liberalizării contului de capital şi fluxului mare de valută (credite, linii de finanţare de la băncile-mamă), BNR a fost nevoită să recurgă la inovaţii, pentru a atenua riscurile la adresa stabilităţii financiare - rate înalte ale rezervelor minime obligatorii, limitarea expunerii băncilor la riscul valutar sau înăsprirea standardelor de creditare pentru populaţie. Efectele au fost de scurtă durată, pentru că băncile au descoperit modalităţi de eludare a reglementărilor, cum ar fi externalizarea portofoliilor”, explică guvernatorul BNR. În continuare, riscurile persistă, mai ales din cauza băncilor cu capital străin, extrem de vulnerabile la şocuri diverse (de la retragerea depozitelor la scăderea ratingului), dar un lucru rămâne cert - putem miza pe un curs cât de cât stabil.