„O LĂLĂIALĂ!” Bătut măr de leu în primele două săptămâni ale noului an, euro face o mişcare strategică previzibilă - se retrage în cochilie şi aşteaptă ca a noastră monedă să-şi dea cu stângu-n dreptu’. Mai pe româneşte, euro a dispărut de la vânzare. Cei care au euro nu-i mai schimbă, pentru că nu le convine cursul, iar Banca Naţională a României (BNR) cumpără într-o veselie, ca să-şi reîntregească rezerva valutară şi ca să tempereze aprecierea bruscă a leului. Constănţenii care au încercat vineri să cumpere euro au avut parte de o surpriză neplăcută - multe exchange-uri fie nu aveau deloc, fie puteau oferi doar sume mici (50 - 100 euro). „De câte ori scade cursul se întâmplă aşa. Lumea nu mai vine să vândă euro. E o situaţie obişnuită pentru ianuarie - martie. An de an, banca centrală cumpără euro cu lopata, „pentru rezervă” (ghilimele ironice - n.r.), doar ca să le dea drumul în piaţă, pe timp de vară. Iar sare cursul de 4,6 lei/euro, şi tot ei câştigă. Acum toată lumea vine să cumpere 100, 200, 300 euro, că pentru mulţi se apropie ziua de plată a ratelor la credite”, a declarat, pentru Telegraf, operatoarea unei case de schimb din Constanţa. De cealaltă parte, mulţi constănţeni arată cu degetul şi exchange-urile, acuzându-le că ţin de euro şi nu vor să vândă mai ieftin. Adevărul este probabil undeva la mijloc. În orice caz, după cum spune angajatul unui alt exchange local, „se schimbă şi euro, dar nu la fel de mult ca de obicei”: „Pe de-o parte, ajutat de banca centrală şi de posesorii speriaţi de depreciere, euro a dispărut din piaţă. Pe de altă parte, în ianuarie este tot timpul o mare lălăială în piaţa valutară”.

ECHILIBRUL, BATĂ-L VINA La nivelul următor, în piaţa interbancară, lucrurile sunt destul de clare - străinii vând euro, ca să cumpere titluri de stat româneşti, că deh, am intrat şi noi în liga ţărilor atractive (vezi anunţul JP Morgan privind includerea României în indicele bondurilor guvernamentale din pieţele emergente, vezi stabilitatea post-electorală, vezi plusul de încredere generat de un posibil nou acord cu FMI); leul se apreciază, iar BNR cumpără euro cu nemiluita, ca să împiedice o apreciere prea bruscă a monedei naţionale. Probabil că mulţi se întreabă de ce naiba se opune banca centrală creşterii, după ce, în 2012, şi-a răvăşit rezerva înecând piaţa în euro, în încercarea de a nu lăsa leul să moară în mizerie. După cum s-a mai spus, fundamentele economice de bază nu justifică un super-leu, iar exportatorii noştri, şi-aşa necăjiţi, ar fi scoşi din joc. OK, dar de ce l-ar interesa asta pe românul de rând care are de plătit rate şi facturi calculate în euro? Simplu. Să presupunem că paritatea leu euro scade peste noapte la 3,5 unităţi. În loc de 450 lei, românul va plăti 350 lei la bancă. Suta de lei rămasă o va cheltui pe ceva. La fel vor face şi restul milioanelor de debitori. Dacă-s bani, e cerere. Dacă-i cerere, preţul creşte. Aşadar vom avea o inflaţie şi mai mare decât cea măricică de acum. Echilibrul e o chestiune delicată rău.