Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, ieri, o rată de referinţă de 3,5474 lei/euro, în scădere cu 1,07 bani comparativ cu nivelul afişat în ultima zi bancară a săptămînii trecute. Cotaţiile au coborît în timpul zilei pînă la un minim de 3,5400 lei/euro, iar nivelul maxim s-a situat la 3,5570 lei/euro. Închiderea şedinţei s-a făcut la o paritate de 3,5470 lei/euro. Ratele dobînzilor practicate, luni, de băncile comerciale pentru depozitele atrase pe o zi au fost de 8,96 - 9,46%, iar pentru sumele plasate pe o perioadă de o săptămînă s-au situat la 9,96 - 10,46%. Totodată, BNR a atras ieri 2,1 miliarde lei (592 milioane euro) de la 13 bănci în depozite cu scadenţa pe 28 iulie, la o dobîndă de 10% pe an, egală celei de politică monetară.