Leul s-a apreciat nesemnificativ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a apreciat nesemnificativ

Economie 16 Septembrie 2009 / 00:00 417 accesări

Moneda naţională s-a apreciat ieri încă de la deschiderea şedinţei, dar cursul a oscilat într-un interval îngust, aproape de 4,27 lei/euro, în prima oră de transfer, în condiţiile în care valutele pieţelor din regiune au marcat cîştiguri mai pronunţate faţă de euro. Primele cotaţii afişate de bănci s-au situat la 4,2710 - 4,2725 lei/euro, în scădere faţă de paritatea de la finele sesiunii anterioare, de 4,2740 - 4,2760 lei/euro. Ulterior, paritatea a continuat să coboare, iar la jumătatea şedinţei, euro era transferat pentru 4,2640 - 4,2680 lei, cel mai redus nivel al şedinţei. În a doua parte a zilei, cursul a oscilat în intervalul 4,2650 - 4,2700 lei/euro, iar la închidere, acesta s-a situat la 4,2665 - 4,2680 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2673 lei/euro, cu 0,74 bani sub nivelul de luni, de 4,2747 lei/euro, cînd a fost atins maximul ultimelor cinci luni şi jumătate. Pentru dolarul american, banca centrală a calculat un curs de 2,9247 lei/dolar, cu 1,63 bani mai redus faţă de cursul de luni, de 2,9410 lei/dolar. Băncile comerciale au afişat, ieri, dobînzi de 8,17 - 8,67% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în creştere faţă de nivelurile de luni, de 8,06 - 8,56%. Randamentele pentru plasamentele la o săptămînă au crescut, de asemenea, de la 8,20 - 8,70%, la 8,27 - 8,77%.

Taguri articol


12