Leul s-a apreciat nesemnificativ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a apreciat nesemnificativ

Economie 25 August 2009 / 00:00 346 accesări

După o scurtă apreciere în debut, moneda naţională a înregistrat oscilaţii reduse în partea a doua a şedinţei, astfel că, la finele sesiunii, cotaţiile se situau uşor peste 4,22 lei/euro, aproape de cele de vineri, pe fondul unui interes scăzut pentru tranzacţionare din partea investitorilor. Primele operaţiuni din şedinţa interbancară locală de ieri au fost efectuate la 4,2195 - 4,2225 lei/euro, iar pentru scurt timp, cursul a scăzut la 4,2170 - 4,2185 lei/euro, mişcare stimulată de creşterea bursei americane. Ulterior, cotaţiile au urcat treptat, depăşind paritatea de la finalul sesiunii de vineri, astfel că, la jumătatea şedinţei, băncile tranzacţionau euro la 4,2245 - 4,2265 lei. Cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut nesemnificativ, la 4,2238 lei/euro, respectiv cu 0,6 bani sub paritatea de vineri. Leul s-a apreciat foarte uşor şi în raport cu dolarul, referinţa coborînd la 2,9546 lei/dolar, respectiv cu 0,25 bani mai jos faţă de paritatea de vineri, de 2,9571 lei/dolar. Dobînzile practicate ieri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen scurt, de o zi, au crescut la 8,57% - 9,07%, după ce, vineri, au fost cuprinse între 5,04% şi 5,54%. Ieri a fost prima zi dintr-o nouă perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le facă, iar scăderea vizibilă a randamentelor de vineri a fost determinată de un exces de lichiditate în piaţă, după ce băncile şi-au constituit rezervele cerute de BNR pentru perioada de rezervă 24 iulie - 23 august. Totodată, au crescut, însă într-un ritm vizibil mai lent, şi dobînzile pentru depozitele cu scadenţa la o săptămînă, acestea oscilînd între 8,61% şi 9,11%, după ce, vineri, randamentele au fost cuprinse între 8,5% şi 9%.

Taguri articol
BNR


12