Leul s-a apreciat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a apreciat

Economie 05 Ianuarie 2010 / 00:00 340 accesări

Moneda naţională s-a apreciat, în prima şedinţă interbancară din 2010, pe fondul sentimentului pozitiv global, iar cursul de schimb a coborât la un minim de 4,2170 - 4,2190 lei/euro, la închidere. La deschidere, băncile afişau cotaţii de 4,2370 - 4,2400 lei/euro, iar odată cu deschiderea pieţelor din regiune cotaţiile au început să coboare, atingând un minim de 4,2180 - 4,2200 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au urcat uşor, iar în jurul orei 10.30, euro era schimbat pentru 4,2195 - 4,2210 lei, pe volume reduse de transfer. În a doua parte a şedinţei, cotaţiile au revenit pe scădere astfel că în jurul orei 16.30 se situau la 4,2170 - 4,2190 lei/euro, minimul zilei. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri o rată de referinţă de 4,2265 lei/euro, cu 0,17 bani sub nivelul de la finele anului 2009. Pentru dolarul american, BNR a stabilit o rată de schimb de 2,9401 lei, cu 0,4 bani peste referinţa anterioară, de 2,9361 lei/dolar. Dobânzile practicate afişate ieri dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 8,41% - 8,90% la 8,83 - 9,33%, dealerii explicând acest avans uşor prin faptul că luni a ajuns la scadenţă o operaţiuni repo de 9,47 miliarde de lei, iar BNR a anunţat că nu va injecta alţi bani în piaţă. Totodată, băncile au urcat foarte uşor şi dobânzile pentru depozitele cu maturitate de o săptămână, la 9,48 - 9,98%.

Taguri articol


12