Leul s-a apreciat uşor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a apreciat uşor

Economie 16 Decembrie 2010 / 00:00 350 accesări

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, ieri, un curs de referinţă de 4,2878 lei/euro, în scădere cu 0,03% faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a câştigat teren în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,2263 lei/dolar. Cursul BNR de marţi a fost de 4,2892 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a oscilat între 4,2862 şi 4,2892 lei/euro, dar s-a stabilizat la 4,2863 lei/euro în jurul orei 13.00. Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă 3,2263 lei/dolar, cu 1,26% mai mare faţă de nivelul de 3,1860 lei/dolar din şedinţa anterioară. Pe piaţa internaţională, dolarul american s-a depreciat de la 1,3293 la 1,3338 dolari/euro, după care s-a întărit la 1,3306 dolari/euro. În regiune, zlotul polonez s-a depreciat constant de la 3,9758 la 3,9966 zloţi/euro, în vreme ce moneda ungurească s-a depreciat de la 274,81 la 275,74 forinţi/euro, după care s-a întărit la 275,25 forinţi/euro. Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt s-au menţinut la nivelul din şedinţa precedentă, cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an. BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,27% pe an, similar cu cel din şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a stagnat la 2,77% pe an.

Taguri articol


12