Leul s-a apreciat uşor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a apreciat uşor

Economie 01 Decembrie 2010 / 00:00 356 accesări

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, ieri, un curs de referinţă de 4,2842 lei/euro, în scădere cu 0,27% faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a câştigat teren în raport cu moneda naţională, ajungând la 3,2861 lei/dolar. Cursul BNR de luni a fost de 4,2956 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul monedei naţionale a coborât constant de la 4,3041, la 4,2851 lei/euro. Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă 3,2861 lei/dolar, cu 1% mai mare faţă de nivelul de 3,2536 lei/dolar din şedinţa anterioară. Pe piaţa internaţională, dolarul american s-a apreciat de la 1,3118, la 1,2989 dolari/euro, dar cotaţia a urcat ulterior la 1,3034 dolari/euro. Pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au coborât uşor comparativ cu şedinţa precedentă, dar s-au situat cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an. BNR a afişat în prima parte a zilei un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,54% pe an, faţă de 2,79% în şedinţa precedentă, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 3,04% pe an, de la 3,29% în şedinţa anterioară.

Taguri articol


12