Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2594 lei/euro, aproape în stagnare faţă de cel de miercuri, de 4,2596 lei/euro, în timp ce, în raport cu moneda americană, leul s-a apreciat cu 0,64%, la 3,3306 lei/dolar. Faţă de moneda europeană, cursul afişat ieri de BNR a scăzut nesemnificativ, cu doar 0,0002 lei, în timp ce, faţă de moneda americană, cursul s-a diminuat cu peste 2 bani (0,64%), la 3,3306 lei/dolar - faţă de nivelul de miercuri de 3,3519 lei/dolar. Pe piaţa internaţională, cursul monedei americane a oscilat între 1,2742 şi 1,2800 dolari/euro, iar moneda europeană a urmat o tendinţă clară de apreciere în prima jumătate a zilei, un euro fiind cotat la 1,2813 dolari la 13.30 ora României. În acelaşi timp, pe piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt au continuat să scadă, situându-se în continuare în apropierea ratei dobânzii oferite de BNR la facilitatea de depozit, de 2,25% pe an - cu mult sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an. În prima parte a zilei, banca naţională a afişat un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,45% pe an, faţă de nivelul de miercuri de 2,59% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a coborât la 2,95%, de la 3,09% în şedinţa precedentă.