Primele tranzacţii de ieri au fost realizate la 4,0930 - 4,0970 lei/euro, nivel similar celui de la închiderea de marţi, de 4,0940 - 4,0960 lei/euro. Leul a avut o uşoară tendinţă de apreciere, în prima parte a şedinţei, cotaţiile atingând un minim de 4,0860 - 4,0880 lei/euro. Ulterior, cursul a revenit pe creştere, iar unii dealeri au suspectat că banca centrală a intervenit indirect pe piaţă prin cumpărare de euro, pentru a preveni o apreciere semnificativă a leului. La jumătatea şedinţei, paritatea se situa la 4,0905 - 4,0915 lei/euro, iar în partea a doua a zilei, cursul a mai crescut uşor. În jurul orei 16.30, euro era schimbat pentru 4,0935 - 4,0945 lei. Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă de 4,0908 lei/euro, cu 0,59 bani sub cel de marţi, de 4,0967 lei/euro. Pe piaţa internaţională, euro s-a depreciat, ieri, faţă de dolar, la cel mai redus nivel atins într-o săptămână, în urma amplificării temerilor privind capacitatea Greciei de a rezolva problema datoriilor, transmite Reuters. Moneda unică a intrat pe un trend descendent în urma speculaţiilor că Grecia ar vrea să renegocieze acordul încheiat în martie cu UE şi Fondul Monetar Internaţional, informaţie dezminţită de autorităţile elene. În prima parte a tranzacţiilor de la New York, euro era cotat în scădere cu 0,4%, la 1,3337 dolari pe unitate, după un minim al şedinţei de 1,3327 dolari pe unitate. Pentru dolarul american, BNR a publicat un curs de referinţă de 3,0567 lei/dolar, cu 0,17 bani peste cel de marţi, de 3,0550 lei/dolar. Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele cu scadenţa la o zi se situează la 2,44 - 2,94%, uşor mai jos faţă de ratele de marţi, de 2,59 - 3,09%, în timp ce ratele pentru plasamentele la o săptămână au coborât de la 2,62 - 3,12% la 2,93 - 3,43%.