Banca centrală a afişat ieri un curs de referinţă de 4,1792 lei/euro, în creştere cu mai puţin de 2 bani (0,41%) faţă de nivelul din şedinţa anterioară. Vineri, Banca Naţională a României (BNR) afişase un curs de referinţă de 4,1623 lei/euro. Pentru moneda americană, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,3984 lei/dolar, în creştere cu peste 4 bani (1.32%) faţă de nivelul de vineri, de 3,3541 lei/dolar. În piaţa monetară, dobânzile pe termen foarte scurt se menţin sub rata dobânzii de politică monetară, de 6,25% pe an. În prima parte a zilei, BNR a afişat un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,49% pe an, în creştere faţă de nivelul de vineri, de 5,46%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat la 5,99%, de la 5,96% în şedinţa precedentă.