Leul s-a depreciat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a depreciat

Economie 20 Aprilie 2010 / 00:00 308 accesări

Leul s-a depreciat în şedinţa interbancară de ieri, în linie cu valutele ţărilor vecine, cursul de schimb urcând la un maxim de 4,1610 lei/euro la jumătatea zilei, însă, spre finalul zilei, cotaţiile au scăzut uşor, odată cu revenirea regiunii, iar la închidere se situau la 4,1550 lei/euro. Leul a înregistrat o pierdere de 0,12% faţă de nivelul de vineri, în timp ce valutele ţărilor din regiune s-au depreciat în medie cu 0,4%. La deschidere, băncile au cotat euro la 4,1500 - 4,1530 lei, în creştere faţă de ultimele cotaţii de la finele sesiunii de vineri, de 4,1435 - 4,1450 lei/euro. Ulterior, paritatea a urcat treptat, influenţată de deschiderea pe minus a burselor europene, după ce vineri seară au apărut ştiri că Goldman Sachs a fost acuzat de fraudă de către Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din Statele Unite. La jumătatea şedinţei, tranzacţiile se realizau la 4,1600 - 4,1610 lei/euro, maximul zilei. Cotaţiile s-au stabilizat pentru câteva ore în jurul acestui nivel, însă spre închidere au revenit pe scădere, astfel că au închis şedinţa la 4,1540 - 4,1560 lei/euro. Cursul de referinţă anunţat de către Banca Naţională a României (BNR) a urcat cu 1,68, de la nivelul de vineri, de 4,1429 lei/euro, la 4,1597 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 14 săptămâni. O rată de schimb superioară celei de ieri, de 4,1679 lei/euro, a fost afişată de BNR la 8 ianuarie. Pentru dolar, cursul anunţat de BNR a urcat cu 3,85 bani, de la 3,0576 lei/dolar la 3,0961 lei/dolar. Pe piaţa monetară, randamentele pentru plasamentele pe termen de o zi au crescut uşor, de la 2,2 - 2,7%, la 2,23 - 2,73%. Pentru depozitele la o săptămână, băncile au afişat dobânzi de 2,47 - 2,97%.

Taguri articol


12