Primele tranzacţii realizate, ieri, pe piaţa interbancară s-au făcut la 4,0730 - 4,0760 lei/euro, cu 1,2 - 1,4 bani sub paritatea de la finalul şedinţei anterioare, de 4,0850 - 4,0900 lei/euro. Ulterior, cursul a revenit spre nivel de la 4,08 lei/euro, astfel că, la puţin timp după ora 10.00, băncile tranzacţionau euro la 4,0780 - 4,0805 lei. În jurul orei 13.00, euro era tranzacţionat la 4,0875 - 4,0905 lei. În a doua parte a sesiunii, cursul de schimb a urcat treptat, astfel că, la închidere, a atins un maxim de 4,0950 - 4,0970 lei/euro. Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut uşor, cu 0,72 bani, la 4,0877 lei/euro, după ce, luni, a atins cel mai redus nivel din ultimul an. Paritatea de luni, de 4,0805 lei/euro, a reprezentat cel mai redus nivel din 7 ianuarie 2009. La acea dată, BNR a publicat o rată de referinţă de 4,0720 lei/euro. Pe de altă parte, leul s-a apreciat foarte uşor în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând la 2,9331 lei/dolar, respectiv cu 0,27 bani sub paritatea de luni, de 2,9358 lei/dolar. Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru depozitele cu scadenţă la o zi au scăzut uşor, la 6,9% - 7,4%, comparativ cu randamentele de luni, care au oscilat între 7,25% şi 7,75%. Şi dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât, acestea fiind cuprinse între 7% şi 7,5%, după ce, luni, au fost de 7,66% - 8,16%.