Moneda naţională s-a apreciat în debutul şedinţei de ieri, iar cotaţiile au coborît, pentru scurt timp, sub 4,26 lei/euro, după care paritatea s-a stabilizat uşor peste acest nivel. Primele transferuri s-au realizat la 4,2600 - 4,2630 lei/euro, iar în prima oră de transfer au atins un minim de 4,2560 - 4,2590 lei/euro. Deschiderea burselor europene pe minus a întors cursul pe creştere, iar la jumătatea şedinţei, euro era schimbat pentru 4,2630 - 4,2645 lei. Spre finalul şedinţei, leul s-a depreciat în linie cu valutele din regiune, iar cursul de schimb a urcat uşor peste 4,27 lei/euro, însă la închidere a revenit la 4,2680 - 4,2700 lei/euro. Referinţa afişată ieri de Banca Naţională a României (BNR) a urcat cu 0,54 bani, la 4,2673 lei/euro, revenind astfel în apropierea cotaţiei de luni. Cursul de marţi afişat de banca centrală a coborît cu jumătate de ban faţă de cel de luni, de la 4,2670 lei/euro, la 4,2619 lei/euro. Leul s-a depreciat uşor şi faţă de moneda americană, BNR afişînd un curs cu 0,8 bani mai mare, de 2,9001 lei/dolar. Dobînzile publicate ieri de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au urcat, fiind cuprinse între 9,68 şi 10,18%, faţă de 9,61% şi 10,11%. Dobînzile pentru depozitele cu scadenţa la o săptămînă au scăzut uşor, de la 9,83 - 10,33%. BNR a realizat ieri două operaţiuni de tip repo (infuzie temporară de lichiditate în contul preluării de titluri de stat - n.r), prin care a injectat în piaţa interbancară o sumă record de 15 miliarde de lei, fiind pentru prima dată în acest an cînd banca centrală face două astfel de operaţiuni în aceeaşi zi. În urma acestora, dobînzile pentru plasamentele la o zi au scăzut la 8 - 9,5%. Pe piaţa internaţională, preţul aurului a crescut, ieri, la cotaţia record de 1.048,2 dolari/uncie, depăşind maximul istoric de 1.036,4 dolari/ uncie înregistrat marţi, pe un volum scăzut al tranzacţiilor, întrucît o parte importantă a investitorilor aşteaptă continuarea aprecierii, transmite Reuters.