Leul s-a depreciat uşor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul s-a depreciat uşor

Economie 04 Iulie 2009 / 00:00 437 accesări

Moneda naţională a înregistrat variaţii uşoare, în şedinţa de ieri, iar cursul de schimb a oscilat între 4,2 lei/euro şi 4,21 lei/euro pe tot parcursul zilei. La deschiderea şedinţei, cotaţiile se situau la 4,2070 - 4,2100 lei/euro, iar după primele tranzacţii, cursul a urcat la un maxim de 4,2110 - 4,2130 lei/euro. După prima oră a sesiunii, ratele de schimb se situau aproape de nivelul de la închiderea şedinţei de joi, la 4,2050 - 4,2070 lei/euro, apreciere determinată de revenirea pe creştere şi a valutelor din regiune faţă de euro. În jurul orei 13:00, euro era schimbat pentru 4,2030 - 4,2075 lei. Ultimele tranzacţii de ieri s-au realizat la 4,2025 - 4,2060 lei/euro, nivel foarte apropiat de cel de la finele şedinţei de joi, de 4,2050 - 4,2070 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a afişat, ieri, un curs de referinţă de 4,2036 lei/euro, foarte aproape de nivelul de joi, de 4,2032 lei/euro. Leul s-a depreciat însă în raport cu dolarul, astfel că referinţa BNR a urcat cu doi bani faţă de joi, de la 2,9826 lei/dolar la 3,0031 lei/dolar. Dobînzile afişate, ieri, de băncile comerciale, pentru sumele plasate la o zi, au fost foarte apropiate de randamentele de joi şi au variat între 8,97% şi 9,47%, iar pentru cele cu scadenţa la o săptămînă, ratele s-au situat la 8,99 - 9,49%.

Taguri articol
BNR


12