TOATĂ REGIUNEA E PE MINUS Banca Naţională a României (BNR) a afişat vineri o referinţă de 3,6231 lei/dolar, un nou minim istoric, în vreme ce cursul leu/euro a coborât la 4,4648 unităţi, aprecierea fiind susţinută de intervenţiile indirecte ale băncii centrale, după cum spun dealerii. Paritatea leu/dolar a atins vineri al treilea maxim consecutiv, ca urmare a deprecierii semnificative a euro în faţa monedei americane, pe pieţele internaţionale, în contextul temerilor privind sectorul bancar din Spania şi ieşirea Greciei din zona euro. Pentru francul elveţian, rata de schimb a crescut cu 0,2 bani, în ultima şedinţă interbancară a săptămânii, de la 3,7159 la 3,7179 unităţi. „Banca centrală a intervenit, joi şi vineri, cu câte 200 milioane euro, pentru a susţine leul”, apreciază dealerul unei bănci comerciale. Pe piaţa interbancară, cotaţia leu/euro a închis ziua la 4,47 unităţi, în ton cu valutele din regiune. Zlotul a pierdut 0,9%, iar forintul 1,6%, pe fondul publicării unor date privind creşterea şomajului în zona euro şi în SUA. Declinul puternic al forintului este un efect direct al discuţiilor tensionate dintre guvernul de la Budapesta şi Fondul Monetar Internaţional.
SCAD REZERVELE Un semn clar al intervenţiilor BNR este scăderea cu 817 milioane euro (2,4%) a rezervelor valutare ale României, în mai, de la 34,336 la 33,519 miliarde euro, spun economiştii. Potrivit datelor băncii centrale, în mai, intrările au însumat 1,869 miliarde euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit şi alimentarea conturilor Comisiei Europene şi Ministerului Finanţelor Publice”; ieşirile au fost de 2,686 miliarde euro, reprezentând „plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de euroobligaţiuni a Finanţelor, scadentă pe data de 8 mai, în valoare de 759,5 milioane euro) şi altele (aici s-ar încadra intervenţiile indirecte în piaţa valutară)”.
VEŞTILE PROASTE CIRCULĂ REPEDE Vineri, euro s-a depreciat cu 0,3% faţă de dolar, la 1,2327 unităţi, ajungând aproape de recordul negativ înregistrat în urmă cu doi ani. Şomajul din zona euro a crescut la 11%, în martie, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, a anunţat Oficiul European de Statistică (Eurostat). Totodată, datele lunare privind industria din China au relevat o deteriorare a perspectivelor de creştere, pentru a şaptea lună consecutivă, ridicând ample semne de întrebare cu privire la exporturile şi importurile Europei. La toate acestea s-au adăugat temerile generale legate de Grecia, Spania şi Italia. Şi, ca totul să fie perfect, în Germania, încrederea mediului de afaceri în economie a scăzut peste estimările analiştilor, înregistrând cea mai proastă evoluţie din august 2011, când Spania şi Italia dădeau semne de vulnerabilitate la criza datoriilor de stat (semne confirmate mai apoi). Euro n-a rezistat presiunii şi, din păcate, a tras după el şi valutele locale.