Leul şi forintul, cele mai mari deprecieri faţă de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul şi forintul, cele mai mari deprecieri faţă de euro

Economie 03 August 2010 / 00:00 386 accesări

Forintul şi leul au avut cele mai slabe performanţe faţă de euro în primele 7 luni ale anului, consideră analiştii X-Trade Brokers, care apreciază că totuşi leul rămâne mult mai puternic decât economia românească. Forintul este singura monedă care, de la începutul anului şi până în prezent, s-a depreciat faţă de euro (cu peste 4%). Pe locul al doilea ca şi performanţă anuală slabă faţă de euro se află leul, care s-a depreciat cu 0,27% faţă de euro. „Evoluţiile forintului şi leului au reflectat foarte bine performanţele şi evenimentele petrecute în fiecare ţară în parte. Leul rămâne însă mult mai puternic decât economia românească”, a declarat directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, Victor Safta. În afară de forint şi leu, toate monedele din Europa şi-au păstrat aprecieri semnificative faţă de euro, de la începutul anului şi până în prezent. Deşi cu aprecieri mai slabe decât vedetele mondiale, monedele din Europa au rămas mai puternice decât euro: coroana cehă a marcat cea mai bună performanţă din Europa Centrală şi de Est, apreciindu-se în acest an cu circa 6% faţă de euro, în timp ce zlotul polonez a crescut în primele şapte luni ale anului cu 2,5% faţă de moneda europeană. „Pentru luna în curs, în condiţiile cunoscute, nu ne aşteptăm la o volatilitate crescută a monedei naţionale. Date fiind însă evenimentele surprinzătoare din ultima vreme şi variaţiile propunerilor pentru ieşirea din criză, ne putem aştepta oricând la orice evoluţii”, a adaugat Safta.

Taguri articol


12