Lewis Hamilton s-a impus, pentru a doua oară consecutiv, la Suzuka

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Automobilism / Formula 1, Marele Premiu al Japoniei

Lewis Hamilton s-a impus, pentru a doua oară consecutiv, la Suzuka

Sport 27 Septembrie 2015 / 16:18 629 accesări

Desfăşurat duminică, pe o vreme însorită şi pe o temperatură de 27 de grade Celsius, Marele Premiu al Japoniei a beneficiat de condiţii total diferite faţă de cele de anul trecut, când o ploaie torenţială a contribuit la accidentul grav suferit de Jules Bianchi, de la Marussia. Pilotul francez a decedat la nouă luni de la acea cursă, într-un spital din Nisa, în urma rănilor suferite la cap. În weekend, echipa Manor, urmaşa team-ului Marussia, i-a adus un omagiu lui Bianchi la Suzuka.

Cursa de duminică a fost dominată autoritar de britanicul Lewis Hamilton, de la Mercedes, care a câştigat pentru a doua oară consecutiv la Suzuka, urmat de germanul Nico Rosberg, care a completat „dubla” Mercedes, a opta în 2015, și de germanul Sebastian Vettel (Ferrari). Pentru Hamilton, victoria de duminică a fost a opta din acest sezon şi a 41-a din carieră, el egalând astfel numărul de succese obţinute de legendarul pilot brazilian Ayrton Senna. Cu cinci etape înainte de finalul actualului sezon, Lewis Hamilton (277 de puncte) şi-a extins la 48 de puncte avantajul în clasamentul piloţilor faţă de Rosberg (229p). Pe locul 3 se află Sebastian Vettel (218p). În clasamentul constructorilor, Mercedes este aproape de un nou titlu mondial, cu cele 506 puncte acumulate, urmată de Ferrari (337p) și Williams (208p).

În urmă cu zece ani, Fernando Alonso sărbătorea la Suzuka primul său titlu mondial. Acum, concurând pentru McLaren-Honda, spaniolul a fost al 11-lea şi nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru pachetul tehnic pe care îl are la dispoziţie. „Am fost depăşit pe linia dreaptă ca şi cum aş fi fost într-o maşină GP2. Este jenant, foarte jenant”, le-a transmis Alonso, prin radio, mecanicilor de la McLaren. Dublul campion mondial este plătit cu suma de 40 de milioane de dolari pe an la echipa de la Woking, însă el ar putea pleca la finalul sezonului, chiar dacă mai are doi ani de contract. Pe terenul propriu al Honda, Jenson Button, al doilea pilot McLaren, a ocupat locul 16.

CLASAMENTUL DE LA SUZUKA

1. Lewis Hamilton (Mercedes)

2. Nico Rosberg (Mercedes)

3. Sebastian Vettel (Ferrari)

4. Kimi Raikkonen (Ferrari)

5. Valtteri Bottas (Williams)

6. Nico Hulkenberg (Force India)

7. Romain Grosjean (Lotus)

8. Pastor Maldonado (Lotus)

9. Max Verstappen (Toro Rosso)

10. Carlos Sainz jr. (Toro Rosso).

CLASAMENTUL PILOŢILOR

1. Lewis Hamilton 277p

2. Nico Rosberg 229p

3. Sebastian Vettel 218p

4. Kimi Raikkonen 119p

5. Valtteri Bottas 111p

6. Felipe Massa 97p

7. Daniel Ricciardo 73p

8. Danil Kviat 66p

9. Romain Grosjean 44p

10. Sergio Perez 39p

CLASAMENTUL CONSTRUCTORILOR

1. Mercedes 506p

2. Ferrari 337p

3. Williams 208p

4. Red Bull 139p

5. Force India 77p

6. Lotus 60p

7. Toro Rosso 44p

8. Sauber 26p

9. McLaren-Honda 17p

10. Manor 0p

Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfășura la Sochi, la 11 octombrie, pe un circuit care va găzdui, în premieră, Marele Premiu al Rusiei.



12