Liber, deşi vindea liceenilor droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liber, deşi vindea liceenilor droguri

Eveniment 24 Noiembrie 2011 / 00:00 669 accesări

Instanţa Curţii de Apel Constanţa a respins, ieri, apelul formulat de Direcţia pentru Investigarea Infarcţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa împotriva sentinţei prin care Cristian Dobriţă, de 26 ani, din Năvodari, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de droguri de risc. Procurorii au cerut ca tânărul să fie încarcerat întrucât infracţiunea comisă este foarte gravă. Decizia nu este definitivă. Potrivit procurorilor, pe 5 mai 2010, ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa au primit informaţii conform cărora Cristian Dobriţă s-ar ocupa cu traficul de droguri. A doua zi, un colaborator sub acoperire a luat legătura cu Dobriţă, de la care a cumpărat 0,6 grame de rezină de canabis cu 50 de lei. Pe 11 mai 2010, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Dobriţă, unde au găsit un cântar electronic cu ajutorul căruia tânărul porţiona drogurile. Pe 28 octombrie 2010, poliţiştii au aflat că tânărul are acasă droguri pe care le vinde tinerilor şi liceenilor din Năvodari. În urma percheziţiei domiciliare, oamenii legii au descoperit 74,4 grame de rezină de canabis şi 170 de grame de canabis, porţionate şi înfăşurate în staniol.



12