De astăzi, piscicultorii vor putea să depună prin Grupul Local Dobrogea Sud proiecte pentru atragerea de bani europeni pentru dezvoltarea sistemului piscicol din zona de sud a Dobrogei. Pentru ca acest lucru să fie posibil, reprezentanţi ai sectorului public şi ai sectorului privat au elaborat un proiect prin care au înfiinţat un grup local de acţiune prin care au atras bani europeni în valoare de 158.045,96 lei. Derulat prin Programul Operaţional pentru Pescuit, proiectul „Sprijin pentru înfinţarea parteneriatelor public-private şi elaborarea strategiilor de dezvoltare locală integrată a zonelor pescăreşti“ vizează creşterea competitivităţii şi sustenabilităţii sectorului pecăresc din România prin dezvoltarea pieţei pentru produsele acestui sector, dar în acelaşi timp şi susţinerea dezvoltării durabile a zonelor pescăreşti şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone. „Sectorul piscicol din zona căreia i se adresează Grupul Local Dobrogea Sud include activităţile de acvacultură, pescuit marin şi pescuit în apele interioare, precum şi activităţile de procesare şi marketing. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că în zona de activitate a Grupului Dobrogea Sud producţia de peşte din Marea Neagră prezintă o evoluţie descendentă, fără a reuşi să acopere cerinţele de peşte de pe piaţa românească“, a declarat managerul de proiect Dumitra Pascu. Ea a adăugat că din grupul local din partea de sud a Dobrogei fac parte 27 de localităţi, instituţii din domeniul piscicol şi comunitatea de pescari din sudul judeţului.