Partidul Liberal al premierului Jean Charest a cîştigat alegerile legislative din Quebec, luni, dar şi-a pierdut majoritatea în Adunarea provinciei francofone. Premierul a fost învins pînă şi în propria circumscripţie, Sherbrooke. Alegerile au fost marcate de ascensiunea spectaculoasă a unei mici formaţiuni de dreapta, Acţiunea Democratică din Quebec condusă de Mario Dumont, clasată pe locul doi. Este prima dată din 1878 cînd provincia Quebec va avea un guvern minoritar.
Partidul Liberal a dominat în 45 din cele 125 de circumscripţii, iar Acţiunea Democratică din Quebec în 42 de circumscripţii. Partidul din Quebec al lui Andre Boisclair s-a clasat pe locul trei. Menţinerea la putere a liberalilor exclude posibilitatea organizării unui referendum asupra independenţei, pe care Partidul din Quebec dorea să îl organizeze dacă ar fi cîştigat. Alte două formaţiuni politice, Partidul Ecologist şi Solidaritatea din Quebec au cumulat 7,6 % din voturi.
Acesta este cel mai prost rezultat obţinut de liberali de mai bine de 40 de ani. La legislativele din 2003, aceştia au fost aduşi la putere cu aproape 46% din voturi. Resentimentele a numeroşi alegători care îi reproşează lui Jean Charest că nu şi-a ţinut mai multe promisiuni în ceea ce priveşte reducerea impozitelor şi serviciile sanitare i-au zădărnicit obţinerea unui nou mandat. Jean Charest nu a fost capabil să facă populaţia să uite că vine din politica federală şi că visul său iniţial nu a fost acela de a deveni premier al provinciei Quebec, ci al Canadei. Acest fost avocat, cu o carieră politică activă de 22 de ani, a făcut dovada unui caracter perseverent. Cariera sa de politician a început la nivel federal, fiind propulsat de premierul conservator Brian Mulroney, care îi încredinţează în 1986 funcţia de secretar de stat pentru Tineret. La vîrsta de 28 de ani, a devenit cel mai tînăr ministru din istoria Canadei. În 1998, decide să se implice în politica din Quebec, preluînd conducerea Partidului Liberal al provinciei, iar în anul 2003 a devenit premier. Programul său neoliberal generează o puternică opoziţie, încă de la preluarea puterii. Jean Charest a decis, în februarie 2006, să convoace alegeri, convins că le va cîştiga cu uşurinţă, în faţa adversarilor din cadrul Partidului din Quebec, aflaţi în scădere constantă în sondaje.