Consilierul judeţean PNL Victor Manea a acuzat, miercuri, conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) pentru faptul că, de la şedinţa de constituire, nu a convocat urgent o nouă şedinţă, pentru constituirea Comisiilor de lucru ale instituţiei, fapt pentru care, în opinia lui, în prezent, CJC nu funcţionează. Manea a evidenţiat faptul că, în condiţiile în care comisiile de specialitate nu există, nu se poate spune că funcţionează Consiliul. Oare de unde a apărut grija bruscă a reprezentanţilor Alianţei DA pentru funcţionarea comisiilor de specialitate, în condiţiile în care consilierii judeţeni liberali şi democraţi au părăsit şedinţa de constituire a CJC organizată luna trecută, înainte de a se dezbate componenţa acestora? Conducerea CJC a răspuns ieri, printr-un comunicat de presă, afirmaţiilor făcute miercuri de către Victor Manea. Potrivit comunicatului remis de Biroul de presă al CJC, aceste comisii de specialitate nu trebuie constituite, pentru că există deja, fiind aprobate prin HCJ nr. 81/18 iunie 2004, HCJ nr. 87/01 iulie 2004. Probabil, liberalul Manea a considerat că Tribunalul Constanţa a anulat, prin sentinta nr. 118/CA/2005, şi cele două hotărîri privind comisiile de specialitate, numai că această sentinţă se referă doar la hotărîrile 74, 75, 76, 77, 78, 79 din iunie 2004, privind constituirea CJC şi alegerea conducerii consiliului, nu şi la hotărîrile privind alegerea comisiilor. Biroul de presă al CJC a comunicat ieri faptul că aceste comisii, aflate în funcţiune, urmează a fi doar completate, în prima şedinţă a CJC, cu consilierii judeţeni validaţi în şedinţa din data de 25 aprilie 2006. ”Preşedintele CJC nu a convocat această şedinţă întrucît a aşteptat trecerea celor 30 de zile de la comunicarea hotărîrilor adoptate în şedinţa din 25 aprilie Prefectului judeţului Constanţa. În cadrul acestui termen, prefectul poate ataca hotărîrile adoptate de CJC. În cazul în care s-ar fi convocat şedinţa şi prefectul ar fi atacat hotărîrile de constituire şi alegere a organelor de conducere, s-ar fi creat, din nou, o situaţie neclară”, se arată în comunicatul remis de CJC.