Liberalii fac pe lupii moraliști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atitudine

Liberalii fac pe lupii moraliști

Politică 16 Iulie 2014 / 00:00 521 accesări

Românii au o întreagă istorie în a întoarce armele împotriva aliaților. În unele cazuri au fost forțați de împrejurări, iar în altele pur și simplu le-a plăcut trădarea. În acest ultim caz s-au aflat și liberalii, care au părăsit USL și au trecut în opoziție, alături de oamenii lui Băsescu. Nu numai că au întors armele împotriva foștilor parteneri de alianță și de guvernare, dar au și inițiat trei moțiuni (două simple și una de cenzură), împotrivindu-se, culmea, unor proiecte pe care ei le-au susținut atunci când au făcut parte din Guvern. Acum, mai nou, liberalii au lansat o petiție online prin care i se cere Avocatului Poporului să atace noua Lege a Educației la Curtea Constituțională. Ei au anunțat, totodată, că parlamentarii liberali vor redacta și o moțiune simplă prin care, la începutul sesiunii din toamnă, vor solicita demisia ministrului delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, și a ministrului Educației, Remus Pricopie.

Taguri articol


12