Antonescu: Afirmaţiile lui Băsescu, iresponsabile
Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a atras atenţia că, în discursul de la Colegiu Director al PD, Băsescu a continuat "şirul de calomnii" la adresa celor mai mulţi dintre oamenii politici români. El a adăugat că "foarte interesant" devine faptul că Băsescu şi "acoliţii săi mediatici" au început să propage ideea că "d-l Băsescu a orientat politica României către Vest şi cine nu este de acord cu d-l Băsescu are o altă orientare de politică externă". În ceea ce priveşte acuzaţiile lui Băsescu cu privire la amestecul unui cetăţean rus în suspendarea sa, Antonescu a precizat că aceste afirmaţii sînt "iresponsabile": "D-l Băsescu, în materie de politică externă, nu a făcut nimic decît gafe şi mărturie stau aprecierile care au jignit statele UE, mărturie stă faptul că în Basarabia, în afară de a schimba vinul şi a-l cauţiona pe Voronin, nu a reuşit să facă absolut nimic".
Meleşcanu: Boala puterii a atins ultimul stadiu la Băsescu
În opinia vicepreşedintelui PNL Teodor Meleşcanu, "numai un om atins de paranoia" este în stare să comită "orice josnicie" pentru a-şi salva scaunul de la Cotroceni: "Faptul că boala puterii lui Băsescu a atins ultimul stadiu este din păcate din ce în ce mai vizibil. A inventat un întreg complot instrumentat de forţe ruseşti menite să-l înlăture din funcţie". În ceea ce priveşte referirile lui Băsescu la "oligarhi", Meleşcanu i-a solicitat preşedintelui suspendat să nominalizeze cel puţin un vinovat: "De doi ani vorbeşte de corupţie şi oligarhi. Aruncă cu acuzaţii în stînga şi-n dreapta fără să desemneze un singur vinovat. S-a transformat şi în miliţian, şi în procuror, şi în judecător, ba uneori riscă să devină şi şeful puşcăriilor. Îl întreb public pe Traian Băsescu cum îl apreciază pe omul de afaceri care a încasat 110 miliarde de lei de la bugetul de stat, ca urmare a indicaţiilor preţioase şi ce noutăţi mai are de la firma Euroconstruct care umple ţara cu asfalt prost la ordinele lui Băsescu?".
Scutaru: Băsescu e un cameleon politic care preia teme în care nu crede
Deputatul George Scutaru afirmă că Băsescu dovedeşte că este "un cameleon politic care preia teme în care nu crede, dar şi le asumă public, doar pentru că au susţinere în rîndul românilor": "Votul uninominal, condamnarea comunismului, deconspirarea foştilor securişti au devenit puncte cheie ale politicii preşedintelui suspendat, deşi ele au fost lansate public de PNL". “Cred că Băsescu trebuie suspendat nu pentru că susţine aceste teme, ci fiindcă a încălcat Constituţia, dorindu-şi prea multă putere pentru a se transforma într-un satrap. El nu vrea domnia legii, ci domnia bunului plac", a adăugat Scutaru.
Orban: Campania lui Băsescu, făcută de oameni din serviciile de informaţii
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că preşedintele suspendat este într-un adevărat "delir paranoic" de care poate fi tratat doar de români, prin votul de la referendum. El a susţinut că în spatele campaniei suţinute de PD pentru Băsescu se află "oameni scoşi din serviciile de informaţii", care funcţionează ca o "fabrică de dezinformare". Orban a adăugat că există oameni inclusiv în structurile actuale ale Ministerului Transportului, "rămaşi de pe vremea lui Dobre şi Berceanu", care susţin campania lui Băsescu şi care au dat telefoane la firmele de transport pentru a duce la mitinguri "turiştii pedişti". "Culmea e că ei acţionează după o metodă simplă - hoţul strigă hoţul. Înainte de a avea măcar un singur element de care să se agaţe, au început să strige că referendumul va fi furat", a atras atenţia Orban. În opinia sa, preşedintele suspendat a început să intre în vrie şi face servicii adversarilor săi politici pentru că face gafe după gafe.
Adomniţei: Dacă Băsescu revine la Cotroceni, va fi acelaşi spectacol ca din 2004
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a declarat că, în cazul în care Băsescu va reveni la Cotroceni după referendum, nu se va schimba nimic, ci va fi "acelaşi spectacol ca din 2004 încoace, nu va fi nimic nou. Aveţi sentimentul că cineva lucrează cu el? Este ori cum vrea el, ori trece la desfiinţat". Din punctul său de vedere, nu s-a schimbat nimic după suspendarea preşedintelui: "Am ferma convingere că această criză se manifestă doar la nivelul oamenilor politici şi nu afectează populaţia României".
Nicolăescu: Băsescu nu mai poate fi un preşedinte respectat
Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a apreciat că PNL va organiza o campanie "onestă, curată", în care liberalii vor merge din uşă în uşă pentru a explica alegătorilor de ce ar trebui să voteze în favoarea demiterii lui Băsescu: "PNL a decis să facă această campanie pentru a-i atenţiona pe cetăţeni că Traian Băsescu s-a schimbat în rău, că Traian Băsescu nu mai reprezintă interesele cetăţenilor români, că Traian Băsescu nu mai poate fi un preşedinte respectat, că Traian Băsescu nu urmăreşte decît propria lui putere, nu urmăreşte decît, eventual, să mai obţină un nou mandat de preşedinte al României". Nicolăescu a mai afirmat că, deşi vorbeşte despre lupta împotriva corupţiei, Băsescu "este primul care are o camarilă de corupţi în jurul său", dînd şi exemple: Elena Udrea şi Dorin Cocoş, Anghelescu, ALRO Slatina, RAFO Oneşti, Golden Blitz şi Euroconstruct.
Remeş: Avem nevoie de un preşedinte pus pe treabă, nu pe harţă!
Decebal Traian Remeş a opinat, la rîndul său, că este nevoie de un preşedinte pus pe treabă, nu pe scandal, şi i-a invitat pe susţinătorii Alianţei DA şi pe cei care gîndesc pozitiv să pună la referendum ştampila pe "Da": "Avem nevoie de un preşedinte pus pe treabă, nu pe harţă. Deie-vă Dumnezeu un gînd bun la momentul potrivit şi, dacă tot sînteţi cumva legaţi de ideea Alianţei, mai ziceţi o dată “Da”, şi dacă tot vreţi să daţi răspunsuri pozitive în general în viaţă, mai ziceţi o dată “Da”. E un “Da” care va aduce un pic mai bine în ţară".