Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, ieri, că nu exclude posibilitatea înfiinţării unei comisii senatoriale de anchetă pentru Radu Berceanu: “Deocamdată n-am discutat subiectul, dar ştim de firma dlui Berceanu care vinde produse către firmele care au contract cu Ministerul Transporturilor, cu CFR”. Şi liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a spus că, în mod categoric, liberalii vor cere o comisie pentru Berceanu dacă există indicii că acesta ar fi comis ilegalităţi. În schimb, senatorul PSD Cosmin Nicula este de părere că Berceanu ar trebui demis de premier, în loc să se piardă vremea prin comisii parlamentare. Nicula spune că premierul Emil Boc ar trebui să pună la Ministerul Transporturilor “pe cineva care să se ocupe de infrastructură, de modul cum Radu Berceanu vrea să desfiinţeze sau să privatizeze una din cele mai importante companii, CFR Marfă, pe cineva care să ia în considerare ca, la ora actuală, în România, transporturile cu TIR-urile să fie făcute pe infrastructura CFR”. Şi senatorul PSD Sorin Bota, secretar executiv al partidului pe probleme de transport, crede că Berceanu trebuie remaniat: “Cred că trebuie să discutăm foarte serios cu dl. Berceanu, pentru că este departe de ce ne-am propus împreună, iar domnia sa refuză în mod constant colaborarea la nivelul coaliţiei. Mă deranjează că sîntem foarte departe de ceea ce ne-am propus, iar pierderea aceasta de timp nu cred că o vom putea recupera”. Bota spune că nu este de acord să se facă comisii parlamentare de anchetă doar pentru imagine şi “atmosferă”. “Nu-mi dau seama dacă la nivelul Ministerului Transporturilor există abuzuri cu privire la derularea bugetului pe anul acesta, nu am informaţii, dar dacă există, să facă liberalii dacă au informaţii”.