Doi parlamentari liberali vor să revoluționeze administrația publică. Nu, nu vă gândiți că vor să vină cu un proiect care să aducă bunăstare cetățenilor, ci vor să-i sancționeze drastic pe primarii care au probleme cu justiția. Senatorii PNL Marinică Dincă şi Marius Bălu propun, printr-un proiect de lege care modifică Legea administraţiei publice locale, ca mandatul unui primar să înceteze de drept în cazul în care acesta este arestat preventiv mai mult de 90 de zile. În prezent, legea prevede că mandatul unui primar încetează de drept în cazul în care acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei mai mult de şase luni într-un an pe motiv de boală, certificată, precum şi în cazul în care nu îşi exercită mandatul, în mod nejustificat, timp de 45 de zile consecutive. Dacă este să judecăm la rece, am putea spune cu ușurință faptul că, practic, proiectul celor doi parlamentari ai PNL încalcă prezumția de nevinovăție, punând eticheta de vinovat asupra unui ales care nu a fost condamnat de justiție. Cel mai bun exemplu în acest caz este al Marianei Rarinca, femeia din Galați care a fost ținută în arest preventiv timp de șase luni pentru că ar fi şantajat-o pe preşedinta instanţei supreme, Livia Stanciu, și care a fost achitată definitiv. Dacă proiectul liberalilor ar trece de Parlament, primarii închiși fără a fi judecați ar rămâne și cu imaginea pătată, și fără mandat, chiar dacă ulterior instanța va arăta ulterior că sunt nevinovați, cum s-a întâmplat în cazul Rarinca. Proiectul celor doi senatori liberali a fost în consultare publică până la începutul lunii mai, iar Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor l-a trimis pentru dezbatere în comisiile juridice şi de administraţie, Camera fiind prima sesizată.