Cabinetul Croitoru nu a trecut examenul Parlamentului României, Guvernul Boc 2 fiind în continuare la butoanele puterii. După respingerea Cabinetului Croitoru, preşedintele Traian Băsescu declara că aşteaptă la consultări partidele parlamentare pentru a desemna un nou premier. Chiar dacă la nivel parlamentar s-a format o nouă majoritate care s-a opus pentru a doua oară dorinţelor lui Băsescu, acesta din urmă continuă să forţeze nota şi să menţină astfel instabilitatea politică, care nu face decât să ducă România în jos. Înainte de a începe consultările propriu-zise cu partidele, preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că optează pentru un Guvern PD-L - PNL, cu premier democrat-liberal, dacă liberalii renunţă la exigenţa de a desemna premierul. El a mai spus că nu ar fi de dorit să se ajungă la alegeri anticipate, menţionând că dizolvarea Parlamentului reprezintă un mecanism de deblocare a crizelor politice. Replica oamenilor politici nu a întârziat să apară. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, prin declaraţiile privind opţiunea sa pentru un guvern PD-L-PNL, Băsescu încearcă o nouă formă de diversiune în speranţa de a trezi simpatia unor votanţi liberali şi de a provoca defecţiuni în PNL. “O alianţă politică între Crin Antonescu, ca om politic, şi Traian Băsescu, ca om politic, este exclusă. Între PNL condus de mine şi PD-L condus de Traian Băsescu de la Cotroceni şi din Modrogan, orice înţelegere politică este exclusă”, a afirmat Antonescu. La rîndul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că este puţin probabilă înfiinţarea unui guvern PD-L-PNL, aşa cum îşi doreşte şeful statului: “După ce şi-au trădat toţi aliaţii pe care i-au avut, de la ţărănişti la liberali, de la liberali la pesedişti, cine mai poate să-i creadă pe Băsescu şi PD, care au făcut din trădare şi din nerespectarea cuvântului dat un mod de conduită în viaţa politică?”. Geoană a afirmat că Băsescu nu îşi doreşte cu adevărat să se consulte cu partidele, discuţiile convocate de şeful statului fiind, în opinia liderului social-democrat, mai mult pentru camerele de luat vederi.