Liberalizarea preţurilor pe piaţa energetică, la mâna lui Boc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România, minţită cu neruşinare. Guvernul se pregăteşte să mai jupoaie un rând de piele de pe români

Liberalizarea preţurilor pe piaţa energetică, la mâna lui Boc!

Eveniment 03 Februarie 2011 / 00:00 548 accesări

Guvernul nu are competenţe în stabilirea preţului la gazele naturale, în condiţiile în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este o instituţie independentă, şi poate interveni doar împotriva abuzurilor prin controale indirecte, a declarat, ieri, premierul Boc. El a răspuns astfel când a fost întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu liberalizarea preţului la gazele naturale, conform solicitării Fondului Monetar Internaţional (FMI). Această afirmaţie a premierului este extrem de interesantă în contextul în care directorii ANRE s-au succedat la coducerea acestui organism sub atenta sa supraveghere! Mai mult decât atât, România riscă validarea unei noi proceduri de infringement în sectorul energetic, deoarece ANRE este subordonată premierului! Ce nu va înţelege însă niciodată Europa este faptul că României, respectiv celor care o conduc, puţin îi pasă de procedurile de infringement! Până se pun în mişcare greoaiele mecanisme de penalizare ale CE, Boc a apucat să jupoaie un rând de piele de pe bietul român!

OFICIAL. Nemulţumirile Comisiei Europene (CE) sunt legate de faptul că ANRE şi-a pierdut independenţa, aflându-se în subordinea premierului şi fiind finanţată din bugetul Secretariatului General al Guvernului. CE a cerut de mai multe ori clarificări în legătură cu soarta ANRE, iar argumentele Guvernului României nu au fost deloc convingătoare din moment ce procedura de infringement se află încă în derulare. Menţionăm că ANRE a trecut în 2009 în subordinea premierului, lucru care, în opinia CE, îi anulează independenţa financiară şi decizională, situaţie ce se află în totală contradicţie cu normele europene. De asemenea, purtătorul de cuvânt al CE, Marlene Holzner, declara, acum câteva luni, că în România nu există transparenţă în ce priveşte deciziile luate la nivel înalt şi care afectează sectoarele importante ale economiei, cum ar fi cel energetic. „Dorim schimbarea prevederilor, astfel încât să existe competiţie, iar consumatorii să poate alege cu adevărat preţurile cele mai mici”, afirma ea.

BOC MAI ESTE PREMIER, SAU CÂND VINE FRANKS ÎI CEDEAZĂ BUTOANELE DE LA BIROU? Deputatul PSD Ciprian Nica solicită premierului Emil Boc să precizeze public dacă FMI este noul Guvern al României, în contextul în care delegaţia Fondului a cerut liberalizarea preţului la energie electrică şi gaze, dar şi închiderea mai multor mine. \"Deputatul PSD Ciprian Nica îi cere lui Emil Boc să precizeze dacă mai este premierul României sau atunci când Jeffrey Franks vine la domnia sa în birou îi cedează scaunul şi butoanele de la birou şi el îşi găseşte ca preocupare privitul pe geam sau jucatul pe IPod? De asemenea, deputatul Ciprian Nica doreşte să afle dacă Guvernul Boc, Băsescu sau cine a luat decizia prin care misiunea FMI merge la diverse ministere şi le stabileşte agenda stabileşte şi ce preţuri trebuie liberalizate, câţi oameni trebuie “eliberaţi” din slujbele lor şi fel de fel de alte “libertăţi” care, inevitabil, vor duce la colapsul economiei\", se arată într-un comunicat de presă al deputatului. Pesedistul îl întreabă pe Boc cât se va mai împrumuta România. \"În altă ordine de idei, deputatul social-democrat cere premierului (?) Emil Boc să precizeze cât mai are de gând să îndatoreze România după ce Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea să împrumute 5,4 miliarde de lei de la bănci în februarie, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.

Într-un stat civilizat, democratic şi transparent, decizii precum liberalizarea preţurilor la gaze, la energie electrică şi cele legate de îndatorare nu sunt anunţate de creditori, ci sunt analizate şi dezbătute înainte de a fi puse în practică….asta în condiţiile în care ţara mai are un premier şi un Guvern!\", conchide Ciprian Nica.

LIBERALIZARE DEJA ASUMATĂ. Amintim că FMI a cerut în cadrul întâlnirii de marţi cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renunţarea la preţurile reglementate pentru producţia de gaze naturale şi energie electrică şi prezentarea unei noi formule de calcul. \"Ne solicită reverificarea preţurilor. (...) Preţurile să fie liberalizate, şi în cursul acestui an să ne prezentăm cu o nouă formă de calcul, că sunt probleme\", declara Ariton după discuţiile de aproape două ore cu reprezentanţii FMI. În România aproape toţi producătorii de electricitate sunt obligaţi de ANRE să aloce o parte a producţiei pentru consumul populaţiei, la preţuri stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom (SNP) şi Romgaz Mediaş au preţuri de producţie stabilite de ANRE. O misiune FMI - CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia pe 8 februarie.



12