Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în această seară, de magistraţii Curţii de Apel Cluj. Curtea de Apel Cluj a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor trei. Şedinţa de judecată a magistraţilor Curţii de Apel Cluj a durat peste cinci ore. Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii lui Horea Uioreanu, a declarat că decizia Curţii de Apel Cluj va fi atacată în termen de 48 de ore, iar contestaţia va fi judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "Horia Uioreanu şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în declaraţia dată în faţa judecătorului de la Curtea de Apel. Contează care sunt temeiurile care justifică luarea unei astfel de măsuri. Sunt anumite părţi din acuze pe care nu le contestă sub nuanţa formulată de procurori", a spus Ban. La ieşirea din sala de jucată, niciunul dintre cei trei nu a făcut declaraţii. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost duşi, astăzi, după ora 14.30, la Curtea de Apel Cluj, cu propunerea de arestare preventivă. Uioreanu a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, după aproximativ şase ore de audieri la sediul DNA Cluj, unde fusese adus în urma unor percheziţii făcute la sediul CJ şi la locuinţa sa. De asemenea, au fost reţinuţi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care a realizat noua pistă a Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, şi Vasile Pogăcean, asociat şi administrator SC Sinai Comimpex SRL Iclod. Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani. În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale). DNA susţine că există probe potrivit cărora preşedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogăcean şi alte persoane ar fi comis fapte de corupţie, "în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite". Din probele de la dosar rezultă, potrivit DNA, că în perioada aprilie 2013-mai 2014, Uioreanu i-a cerut lui Pogăcean să-i dea mită 693.224 lei, reprezentând 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de şef al CJ Cluj, să aloce sumele vizate de omul de afaceri. "După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune. Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei", mai arătau anchetatorii. Pentru 2014, potrivit celor convenite de Uioreanu cu Pogăcean, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum de 1.447.497 lei. În schimbul acestor alocări bugetare, în perioada aprilie 2013-mai 2014, Vasile Pogăcean i-ar fi dat mită lui Horea Uioreanu 174.500 lei. Omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, este, de asemenea, vizat în acest dosar. "În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC Napoca SA - SC Icco Systems SRL- SC Geo Arc SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării «Pistă de decolare aterizare de 3.500 metri şi suprafeţe de mişcare aferente» la un preţ de 32,4 milioane de euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului", arată DNA Cluj. Procurorii DNA spun că, pe parcursul executării contractului, acestuia i s-au făcut 24 de acte adiţionale, care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42 milioane de euro. "Probaţiunea administrată în prezenta cauză a stabilit că, pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui CJ Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Bene Ioan, deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări)", se mai arată în comunicatul DNA. Procurorii susţin că, în urma celor convenite cu Uioreanu, Ioan Bene a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost începută la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014. "De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul CJ Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, omul de afaceri Ioan Bene a remis preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, suma totală de 278.000 lei, după cum urmează: în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, în martie 2013 suma de 40.000 lei, în aprilie 2013 suma de 20.000 euro (echivalent a cca. 86.000 lei), la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei, la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei", se subliniază în comunicat. De asemenea, în cursul lunii mai, Bene a mai remis preşedintelui CJ Cluj suma de 22.320 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai . "Probaţiunea dosarului a stabilit că, pentru a disimula mita primită, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, la înţelegere cu Bene Ioan, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL, deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite, în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014, precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce purta asupra sumei de 22.320 lei. Practic, prin încheierea actelor false s-a încercat disimularea adevăratei convenţii între părţi, acte menit să ascundă adevărata natură a provenienţei a banilor, cunoscând că acesta constituie obiect al infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită", se mai arată în comunicat. Potrivit DNA, în această cauză au fost făcute, miercuri, percheziţii la 11 adrese din Cluj-Napoca, la domiciliile unor persoane, la sediile unor societăţi comerciale şi la instituţii publice, între care sediul Consiliului Judeţean Cluj, Aeroportul Cluj, Facultatea de Construcţii, locuinţa şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, a şefei Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii de la Consiliul Judeţean Cluj, Mariana Raţiu, şi a consilierului judeţean Ioan Petran, preşedinte al PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj. Tot miercuri, la sediul DNA Cluj au fost audiate şi alte persoane, între care directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Investiţii din CJ Cluj, Mariana Raţiu. Ea a spus că a fost întrebată despre o investiţie finanţată de Aeroportul "Avram Iancu", în valoare de 15 milioane de lei, şi că a pus la dispoziţia anchetatorilor documente. De asemenea, a fost audiat secretarul CJ Cluj, Simona Gaci, în calitate de martor. Gaci declara, la ieşirea de la DNA Cluj, că a dat declaraţii în legătură cu o platformă care urmează să fie construită la aeroportul din Cluj. La rândul său, consilierul judeţean Ioan Petran, preşedinte al PNL Cluj-Napoca şi conferenţiar la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice din Cluj, audiat tot în calitate de martor, declara, la ieşirea din sediul DNA, că a fost chestionat cu privire la un contract de sponsorizare de 5.000 de euro din campania electorală. "Era o suspiciune legată la partid, de sponsorizarea respectivă, dar vreau să vă spun că 5.000 de euro sunt zero într-o campanie electorală. E vorba despre campania electorală care tocmai s-a încheiat", spunea Petran. Horea Uioreanu, aflat la primul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, este membru al PNL din 1990, iar pentru o perioadă a condus filiala municipală Cluj-Napoca a PNL, apoi a fost vicepreşedinte al organizaţei judeţene. În 14 septembrie 2013, Horea Uioreanu a candidat la funcţia de preşedinte al PNL Cluj, dar alegerile au fost anulate, în 20 septembrie, de conducerea centrală a PNL, nemulţumită de modul în care acestea au fost organizate, iar Horea Uioreanu a fost numit preşedinte interimar al filialei.