Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a afirmat ieri, la şcoala de vară a TNL, că, într-un timp relativ scurt, românii vor avea libertate de circulaţie deplină în Statele Unite, precizînd că discuţiile instituţionale privind vizele au “evoluat pozitiv”. David a spus că în cadrul discuţiilor sînt avute în vedere atît poziţia României de stat membru al Uniunii Europene, cît şi cea de aliat NATO, iar eforturile autorităţilor române şi cooperarea cu instituţiile corespondente din Statele Unite relevă o evoluţie pozitivă. “Într-un orizont de timp relativ scurt vom avea libertate de circulaţie deplină în Statele Unite”, a afirmat David. În 17 aprilie, asistentul secretarului pentru securitate internă al SUA, Richard Barth, s-a întîlnit cu ministrul de Interne Cristian David şi cu alţi oficiali din MIRA şi MAE, pentru a discuta despre progresul României în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de includere în programul “Visa Waiver”. Tot ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut senatorului american Richard Lugar, aflat în vizită la Bucureşti, să sprijine includerea României în Programul Visa Waiver, pentru eliminarea obligativităţii vizei de intrare în Statele Unite.