Libertatea de mişcare în UE trebuie prezervată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dictonul diplomaţiei româneşti

Libertatea de mişcare în UE trebuie prezervată

Politică 10 Mai 2013 / 00:00 312 accesări

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că tendinţele xenofobe şi populiste trebuie combătute, iar libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni trebuie prezervată de toţi, aşa cum este prevăzută în tratatele Uniunii Europene (UE). „Trebuie să ne pronunţăm ferm împotriva tendinţelor populiste sau xenofobe, care, prin natura lor, constituie negarea însăşi a proiectului european şi a valorilor sale fondatoare. Acestea se manifestă adesea într-o formă mai puţin directă. Ne gândim, de exemplu, la tendinţe de reconsiderare a celor patru libertăţi fundamentale ale Uniunii, în special a libertăţii de mişcare a cetăţenilor europeni”, a afirmat şeful diplomaţiei româneşti. De asemenea, Corlăţean arată că România joacă un rol cheie în iniţiative precum Strategia UE pentru Regiunea Dunării, cooperarea în regiunea Mării Negre şi sprijinirea integrării europene a ţărilor din Balcanii de Vest şi Vecinătatea Estică. (T.I.)

Taguri articol


12