Criză umanitară. Libia a respins mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională pe numele liderului libian şi a doi apropiaţi ai săi, pentru crime de război legate de înăbuşirea revoltelor opoziţiei. Însă, liderul Consiliului Naţional de Tranziţie, care reprezintă Guvernul rebel de la Benghazi, a salutat decizia instanţei şi a avertizat că oricine încearcă să îl ascundă pe Khaddafi va fi judecat. La Washington, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a afirmat că mandatele de arestare sunt încă o dovadă că liderul liban şi-a pierdut legitimitatea şi că trebuie tras la răspundere. Şi Marea Britanie, Franţa şi Italia au salutat mandatele. Curtea din Haga a emis mandate pe numele lui Muammer Khaddafi, al unuia dintre fiii săi, Saif al-Islam, şi al şefului serviciilor de informaţii, Abdullah al-Sanussi. Colonelul Khaddafi este al doilea şef de stat vizat de un mandat al Curţii Penale Internaţionale, după preşedintele sudanez Omar al-Bashir.
O adevărată criză umanitară se prefigurează în Libia. Spitalele din Benghazi sunt pe punctul de a-şi epuiza stocurile. Majoritatea ajutoarelor de urgenţă donate din străinătate au fost trimise direct către linia frontului, iar dacă va avea loc o nouă ofensivă, spitalele se vor confrunta cu o criză majoră. În secţia de oncologie a spitalului de copii din Benghazi majoritatea pacienţilor nu primesc doza corectă, pentru că nu mai sunt suficiente medicamente. Şi nu numai bolnavii de cancer se confruntă cu risca medicamentelor. O listă cu 150 de bunuri de care este nevoie urgentă include mănuşi şi aţă chirurgicală, precum şi o gamă largă de medicamente pentru pacienţii cu probleme cardiace şi pentru cei de la secţiile de terapie intensivă. La spitalul Hawari, peste 20 de pacienţi au murit din luna februarie din cauza lipsei de medicamente. Stocurile de anestezice sunt atât de mici încât spitalul a trebuit să închidă nouă dintre cele 12 săli de operaţii. Chirurgii operează numai urgenţele, patru pe zi, iar multe dintre cazuri sunt de persoane cu plăgi împuşcate grave, transferate la Benghazi de la Misrata. Restul sunt femei care au nevoie de cezariană sau victimele unor accidente grave. Liderii rebeli ar fi dispuşi să cumpere medicamente, dar nu au bani. În urmă cu o săptămână, au cerut comunităţii internaţionale să ajute la deblocarea fondurilor îngheţate, pentru a rezolva această problemă şi a evita o criză socială şi medicală.
Recunoaştere oficială. Ministrul bulgar al Afacerilor Externe Nikolai Mladenov s-a aflat într-o vizită de o zi la Benghazi. Acesta s-a întâlnit cu membri ai Consiliului Naţional de Tranziţie, în timp ce coaliţia naţională sub comandament NATO desfăşoară raiduri împotriva regimului Khaddafi şi există supiciuni că forţele loiale colonelului se folosesc de scuturi umane. Şeful diplomaţiei bulgare a donat medicamente unui spital local. Totodată, Bulgaria a anunţat că a recunoscut oficial Consiliul Naţional de Tranziţie de la Benghazi drept reprezentantul legitim al Libiei în afacerile internaţionale. În scurt timp şi Croaţia a făcut un anunţ similar.