Conducerea interimară a Libiei a respins ideea desfăşurării unei forţe militare internaţionale, a declarat trimisul ONU în Libia, Ian Martin. ONU luase în considerare posibilitatea de a trimite în Libia observatori militari, dar preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) a declarat că ţara nu are nevoie de ajutor extern pentru a menţine securitatea. Declaraţiile intervin în condiţiile în care rebelii încearcă să preia controlul la Syrte, ultimul bastion al lui Muammar Gaddafi, într-un atac coordonat dinspre est şi vest. Ei au dat un ultimatum forţelor de la Syrte, până sâmbătă, să se predea. Adjunctul reprezentantului Libiei la ONU, Ibrahim Dabbashi, a declarat că situaţia din Libia este unică.
Între timp, avioanele NATO au distrus un post de comandă, trei tancuri şi 12 vehicule militare ale forţelor lui Gaddafi, lângă Syrte. În ultimele 24 de ore, aviaţia NATO a efectuat 109 misiuni. În total, de la 31 martie, avioanele NATO au efectuat 20.980 de misiuni, dintre care 7.866 de luptă. La 22 august, forţele rebele susţinute de aviaţia NATO au ocupat mare parte din capitala Tripoli. La 23 august, ele au luat cu asalt complexul lui Gaddafi, dar nu se ştie unde se află acesta. CNT AVERTIZEAZĂ CĂ ARE DREPTUL SĂ ÎL ELIMINE PE MUAMMAR GADDAFI, CARE ÎN MOD SIGUR ESTE ÎNCĂ PE TERITORIUL LIBIEI. ”El a comis crime împotriva noastră, este un asasin. Oriunde în lume, dacă un criminal nu se predă, este dreptul autorităţilor să îl omoare”, a declarat un oficial rebel însărcinat cu crearea noului Minister de Interne. Potrivit insurgenţilor, Gaddafi se ascunde în zona Bani Walid, la sud-est de Tripoli.
CRIZĂ LA TRIPOLI Locuitorii din Tripoli se confruntă cu o criză tot mai gravă de alimente şi mai ales de apă. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a spus că obiectivul său este de a avea personal în teren, cât mai curând posibil. Potrivit lui Ban, 60% din Tripoli a rămas fără apă şi este lipsit de condiţii de igienă. UE susţine că, în momentul în care s-au retras, forţele lui Gaddafi au închis staţiile de pompare a apei de la Jebel Hassouna, pe drumul dintre Tripoli şi Sabha, iar riscurile de securitate care există pe drumul către staţii face imposibilă estimarea reluării aprovizionării cu apă. Toate ţările UE şi-au oferit ajutorul în privinţa furnizării de apă, dacă situaţia se înrăutăţeşte. La rândul său, UNICEF este în curs de procurare a cinci milioane de litri de apă pentru Tripoli. Programul Alimentar Mondial al ONU trimite, de asemenea, 600 de tone de alimente ce vor fi distribuite de Crucea Roşie la Tripoli.
RECOMANDĂRI PENTRU BULGARI ”Bulgarii aflaţi în Libia trebuie să stea liniştiţi şi să aştepte stabilizarea situaţiei”, a declarat, ieri, ministrul de Externe, Nikolai Mladenov. ”Deocamdată, bulgarii au şanse reduse să scape din Libia”, a spus ministrul, subliniind că a fost alegerea lor să rămână. Circa 80 de bulgari se află la Tripoli, dintre care 20-30 angajaţi la spitalele din Benghazi, a informat ministrul. Potrivit acestuia, principala problemă este că bulgarii nu au mai fost plătiţi în ultimele şase luni. Premierul bulgar va participa la reuniunea Prietenii Libiei din Paris, de astăzi. Şi Rusia şi-a confirmat participarea, cu toate că iniţial se pomenise despre o invitaţie în acest sens.