Teatrul pentru Copii şi Tineret le-a pregătit micilor spectatori de la malul mării, şi în această săptămână, o serie de poveşti magice. Mâine, de la ora 10.00, iubitorii muzei Thalia, cu vârste cuprinse între cinci şi 12 ani, sunt aşteptaţi să o vadă pe frumoasa eroină a lui Charles Perrault, care ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret invită micul public, după o binemeritată vacanţă, să revină în sala de spectacole pentru a se întâlni cu personaje celebre de poveste. Mâine, de la ora 10.00, pe scena constănţeană va urca, pe muzica lui Dicran Asarian, Cenuşăreasa. Frumoasa piesă, dedicată celor cu ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret îi aşteaptă pe cei mici, şi în această săptămână, în universul magic al poveştilor nemuritoare, populate de personaje fermecătoare, înzestrate cu calităţi extraordinare. Cei care nu au văzut încă versiunea teatrală a celebrei povestiri a lui Creangă, dar şi cei ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret le pregăteşte celor mici un nou spectacol în premieră, „Inimă rece”, de Wilhem Hauff, în regia directorului instituţiei de cultură, talentatul actor Lică Gherghilescu. Repetiţiile au început deja, premiera fiind programată peste o lună. Piesa „Inimă ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret îşi deschide sala de spectacole, în această duminică, de la ora 11.00, pentru a le prezenta micuţilor povestea celui mai năzdrăvan cotoşman din toate timpurile, „Motanul încălţat”, de Charles Perrault. Scenariul, regia artistică şi animaţia piesei sunt ...
În ciuda perioadei dificile pe care o traversează, Teatrul pentru Copii şi Tineret nu-şi uită menirea de a aduce bucurie şi speranţă în sufletele micilor spectatori şi le pregăteşte în Noul An două spectacole în premieră, menite să reflecte candoarea şi bucuria copilăriei. Repetiţiile pentru noile ...
După aproape trei săptămâni de magie, răstimp în care actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret au fost mesagerii bucuriei pentru aproximativ 1600 de elevi şi preşcolari din şapte localităţi constănţene, proiectul „Bucurii pentru copii” a ajuns la final, cu promisiunea că în viitorul ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret îi aşteaptă pe micii spectatori, şi în această săptămână, să se întâlnească cu personajele fermecate, din poveste. Astăzi, de la ora 11.00, pe scena instituţiei de cultură de la malul mării va urca cel mai năzdrăvan şi isteţ cotoşman din istoria poveştilor ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret le pregăteşte copiilor, dar şi adolescenţilor, o surpriză: prezentarea, în premieră, a spectacolului „Commedia dell’arte”, în regia lui Gabriel Apostol. Evenimentul are loc mâine, de la ora 11.30, în sala de spectacole a instituţiei de cultură. Încă de ...
Ziua Internaţională a Muzeelor este marcată, la malul mării, nu doar prin evenimente expoziţionale şi intrare liberă în spaţiul muzeal, ci şi printr-o serie de momente muzicale. Startul manifestărilor este dat la Muzeul de Artă, astăzi, de la ora 16.30, de corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret a pregătit publicului un spectacol nou şi dinamic, aducând în centrul atenţiei cunoscutele personaje ale commediei dell’arte: Arlechino, Columbina, Lisandro, Izabela, Pantalon şi Il Capitano. „Commedia dell’arte”, în viziunea regizorală a lui Gabriel ...
În ambianţa aparte a Muzeului de Artă, iubitorii muzicii au fost invitaţi, miercuri seară, să asiste la miracolul muzicii, „când sunetul însoţit de cuvânt s-a transformat în culoare”, după cum a precizat prof. univ. dr. Mariana Popescu, în deschiderea evenimentului. Sub titulatura ...
Muzeul de Artă găzduieşte, astăzi, de la ora 19.00, concertul liric extraordinar „Culorile muzicii”. Evenimentul este organizat de Catedra Canto a Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius”. Protagoniştii serii sunt studenţii şi masteranzii facultăţii constănţene, de la clasa ...
„Magia circului” Cei mai mici şi mai exigenţi dintre spectatori sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 10.30, în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret, pentru a descoperi „Magia circului”. Spectacolul interactiv, creat special de Lică Gherghilescu şi Aneta Forna Christu pentru copiii cu ...
Un eveniment special, menit să-l redea memoriei afective pe marele şi regretatul actor Amza Pellea, a fost găzduit, în acest weekend, de hotelul Vega din staţiunea Mamaia, locul unde a fost turnat celebrul film „Nea Mărin miliardar”. Zilele Amza, celebrate în luna în care actorul ar fi împlinit 79 ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret este locul în care, preţ de o oră, totul se transformă într-o lume magică, cu prinţi şi prinţese, făpturi fabuloase, aventuri şi mult neprevăzut. La căderea cortinei, ca prin farmec, grijile dispar şi lasă loc misterului, spectacolele de teatru fiind o alternativă ...