Unul dintre liceenii judecați pentru că ar fi participat la un viol în grup, victima fiind o colegă în vârstă de 15 ani, a primit permisiunea instanței de a părăsi temporar Constanța. Severius Alexandru Vasea, aflat sub control judiciar, le-a cerut judecătorilor să-i dea voie să meargă la București, pentru a participa la Campionatul Național de Kick-Boxing, ce va avea loc la Școala nr. 205, în perioada 3-6 octombrie. Adolescentul a afirmat că dorește să participe la acest concurs, iar magistrații nu s-au opus. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurori. Amintim că Severius Alexandru Vasea este judecat, alături de alți patru elevi de liceu, pentru viol, complicitate la această infracțiune, lipsire de libertate şi violare de domiciliu. Al șaselea inculpat din dosar, Claudiu Răzvan Sîrbu, acuzat de şantaj şi favorizarea infractorului, a fost deja condamnat la doi ani cu suspendare, după ce a recunoscut comiterea infracțiunilor și a cerut să fie judecat conform legii micii reforme. Potrivit procurorilor, cei cinci elevi sunt acuzaţi că în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2013, după ce au plecat de la o petrecere privată găzduită de un club de karaoke din Constanţa, au mers la locuinţa lui Vasea, împreună cu o adolescentă de 15 ani. Anchetatorii spun că elevii au dezbrăcat-o pe fată, iar apoi, toţi cinci au violat-o. Ulterior, spun anchetatorii, suspecţii au pornit spre casa adolescentei, unde doi dintre ei au întreţinut din nou raporturi sexuale cu fata. Deşi nu a luat parte la faptele comise în noaptea respectivă, Claudiu Răzvan Sîrbu, de 23 de ani, a fost cercetat în acelaşi dosar, după ce tânărul i-a ameninţat pe Gună şi pe Iconaru, spunându-le să ia toată vina asupra lor şi să nu îl implice în poveste pe Severius Alexandru Vasea.