Elevii profilului turism și servicii au posibilitatea să facă practică în unitățile de turism de pe litoral pe baza unui protocol care s-a semnat vineri, la hotelul Royal, între Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța și Asociația Litoral - Delta Dunării (ALDD). ”Acest protocol va aduce beneficii atât în slujba educației, cât și în slujba turismului românesc. El va face posibil accesul elevilor din unitățile școlare în unitățile de turism din județul Constanța: hoteluri, restaurante, cluburi de noapte, agenții de turism și unități de alimentație publică”, a declarat președintele ALDD, Corina Martin. Necesitatea unui astfel de protocol vine din nevoia unui personal calificat și bine pregătit în unitățile de turism. ”Teoria sună foarte bine în cărți, însă practica este cea care se întâmplă cu adevărat în unitățile de pe litoral. Cred că ne întindem fiecăruia o mână și în foarte scurt timp veți vedea în practică elevi din liceele constănțene în unitățile noastre”, a completat Martin. În urma semnării acestui protocol, liceele cu specializarea turism și servicii vor putea încheia parteneriate cu ALDD pentru efectuarea de stagii de practică pentru fiecare elev. ”Preocuparea noastră este de a oferi personal bine pregătit astfel încât, atunci când un elev iese de pe băncile școlii și are un contract cu un operator din turism, acesta să poată oferi servicii de calitate, lucru care este în beneficiul angajatorului, angajatului, cât și turistului”, a declarat inspectorul școlar general în ISJ, prof. Răducu Popescu. Prima unitate școlară care a încheiat un parteneriat cu ALDD prin care va oferi stagii de practică elevilor este Liceul Tehnologic ”N. Dumitrescu” din Cumpăna. ”Suntem încântați că am semnat acest protocol. Vrem să facem lecții-vizită pentru cei mici și, bineînțeles, practica pentru elevii de liceu, pe cele trei domenii: hoteluri, restaurante și agenții de turism”, a spus directorul Liceului Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu”, prof. Irina Pavel. Toate liceele din județ cu profil turism și servicii vor semna parteneriate de practică, manifestându-și interesul Liceele Tehnologice ”Virgil Madgearu” și ”C.A. Rosetti”, Colegiul Comercial ”Carol I” din Constanța, dar și Liceul Teoretic Techirghiol. Din cei aproximativ 6.000 de elevi înscriși în ciclul liceal, aproximativ 30% urmează cursuri la profilul servicii.