Liceul „Regele Carol I“, în „haine noi“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ostrov

Liceul „Regele Carol I“, în „haine noi“

Administrație 24 Septembrie 2013 / 00:00 482 accesări

LUCRĂRI De câteva zile, cei 400 de elevi de liceu din comuna Ostrov învaţă în condiţii mult mai bune decât cele avute până acum, după ce clădirea Liceului „Regele Carol I” cu clasele I - XII din Ostrov a fost reabilitată şi modernizată. Însă, spune primarul Niculae Dragomir, lucrările la liceu nu sunt încheiate, pentru că în prezent se schimbă acoperişul clădirii. „Putem spune că vom avea un liceu nou, pentru că, pe lângă lucrările deja executate (consolidare, zugrăveli, înlocuit parchetul şi mobilierul), se schimbă şi acoperişul. Din fericire, sistemul educaţional nu va fi afectat de această lucrare, pentru că tot ceea ce a fost la interior s-a finalizat. În plus, grupurile sanitare nu se mai află în curtea şcolii, ci în incinta liceului. Totodată, pentru încălzirea imobilului a fost montată şi o centrală termică”, a spus primarul. Şeful autorităţii locale a declarat că se impunea executarea unor reparaţii capitale la clădirea liceului, pentru că aceasta nu a fost reabilitată complet niciodată în cei peste 100 de ani de funcţionare. El a adăugat că refacerea unităţii de învăţământ s-a realizat cu bani de la Banca Mondială, care a alocat 1,5 milioane de lei, iar pentru schimbarea acoperişului au fost alocate de la bugetul local alte 1,5 milioane de lei.

ÎN AŞTEPTAREA UNEI SĂLI DE SPORT Primarul comunei Ostrov a afirmat că, după finalizarea lucrărilor de reparaţii la liceu, va încerca să obţină fonduri pentru amenajarea unei săli de sport. „Suntem în aşteptare la Compania Naţională de Investiţii, de mai bine de patru ani, cu un proiect de construcţie a unei săli de sport”, a spus Dragomir, care a precizat că pentru o astfel de sală nu s-ar cheltui mai mult de 1,5 milioane de lei. Dragomir a adăugat că speranţele îndeplinirii acestui vis pentru elevii din comună, în special pentru cei din localitatea Ostrov, nu sunt pierdute, mai ales că România este condusă în prezent de USL. În acest sens, Niculae Dragomir a afirmat că a purtat o serie de discuţii la Bucureşti, pentru a rezolva problema construcţiei sălii de sport. „Amenajarea unei săli de sport la Ostrov ar fi extrem de utilă pentru copiii din zonă, care, în sezonul rece, efectuează orele de sport pe unde apucă”, a adăugat Dragomir.

Taguri articol


12