Licitaţia obiectelor lui Charlie Chaplin, un succes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Licitaţia obiectelor lui Charlie Chaplin, un succes

Monden 20 Noiembrie 2012 / 00:00 319 accesări

O pălărie şi un baston care i-au aparţinut actorului Charlie Chaplin, considerate simboluri ale filmelor de comedie mute produse la Hollywood, au fost vândute la o licitaţie organizată de casa Bonhams, duminică, la Los Angeles. Bastonul şi pălăria lui Charlie Chaplin, interpretul personajului Charlot în câteva producţii cinematografice notabile din epoca filmului mut, precum ”City Lights / Luminile oraşului” şi ”Modern Times / Timpuri noi”, erau estimate la un preţ cuprins între 40.000 de dolari şi 60.000 de dolari. Nu se ştie câte pălării şi câte bastoane ale lui Charlie Chaplin există însă pe piaţă. Cele două obiecte scoase la vânzare provin dintr-o colecţie privată, au o legătură directă cu celebrul actor şi au fost vândute cu 62.500 de dolari.

La aceeaşi licitaţie, care este în plină desfăşurare la ora publicării acestor informaţii, mai sunt scoase la vânzare un saxofon care i-a aparţinut celebrului muzician de jazz Charlie Parker, o scrisoare expediată de John Lennon, în care muzicianul britanic s-a desenat pe sine şi pe soţia sa, Yoko Ono şi fotografii de arhivă cu Marilyn Monroe.

Taguri articol


12