Licitație importantă pentru reabilitarea Muzeului de Artă Populară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Licitație importantă pentru reabilitarea Muzeului de Artă Populară

Administrație 23 Ianuarie 2017 / 16:15 850 accesări

Demersurile premergătoare operațiunilor de restaurare a Muzeului de Artă Populară avansează cu pași mici, dar siguri. După ce, în urmă cu aproape cinci luni, Primăria Constanța a lansat o licitație pentru elaborarea expertizelor tehnice pentru a vedea unde sunt necesare intervenții de reabilitare, în urmă cu câteva zile a demarat o licitație pentru întocmirea documentației tehnico-economice, necesară pentru realizarea proiectului de restaurare. Pentru elaborarea acestor acte, Primăria Constanța este dispusă să cheltuiască 219.000 de lei, câștigătorul licitației urmând să fie desemnat în 30 ianuarie.

CLĂDIRE-TEZAUR, PE CALE DE DISPARIȚIE

Clădirea care adăpostește Muzeul de Artă Populară a fost construită în 1896, fiind proiectată în stil Neoromânesc, ce se distinge prin elemente de tradiție, folosite în special la edificiile de cult. În trecut, imobilul a funcționat ca sediu pentru Primăria Constanța și pentru Poșta veche. Din 1970, clădirea-monument din bulevardul Tomis nr. 32 (vizavi de statuia Lupoaicei) adăpostește Muzeul de Artă Populară Constanța. Din păcate, timpul trece nemilos peste clădirea care nu a mai fost reabilitată complet de aproape 28 de ani. „Fațada muzeului prezintă numeroase crăpături și fisuri, alternând brâie de carămidă și tencuială pătate și degradate pe anumite porțiuni, din cauza intemperiilor. Sistemele de preluare și descărcare la teren a apelor meteoritice sunt deteriorate (jgheaburi, burlane), iar instalațiile electrice și sanitare sunt vechi. Clădirea-anexă datează din anul 1954, fiind construită din cărămidă și beton, fără lift, fiind într-un stadiu avansat de degradare. Aceasta are funcțiunea de laborator de restaurare, depozite și ateliere de lucru ale muzeului. Numărul anual al vizitatorilor este de aproximativ 30.000 - 40.000, în cadrul muzeului fiind organizate periodic evenimente culturale de importanță națională, expoziții, simpozioane. Stadiul actual al imobilelor, locația și tipul infrastructurii culturale au impact nu numai asupra accesului, ci și asupra calității acestora. De aceea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural sunt importante atât pentru stimularea interesului public privind tradiția culturală, precum și pentru dezvoltarea turismului cultural, ducând implicit la creșterea numărului de vizitatori”, se arată în anunțul de începere a licitației postat de Primăria Constanța.



12